Despre iubire, acum

Fiecare dintre noi are o poveste, irepetabilă. Poveştile seamănă, dar nu sunt niciodată la fel.

Fiecare dintre noi are o poveste, irepetabilă. Poveştile seamănă, dar nu sunt niciodată la fel. Comune sunt întrebările: de ce s-a întâmplat aşa? De ce tocmai eu? De ce tocmai mie? Cu ce am greşit? Ar fi putut să fie altfel? Ce fac acum? La Jurnalul Naţional, cineva vă ascultă. Scrieţi-ne despre problemele voastre, despre întrebările voastre, despre descoperirile voastre interioare. E-mail elena.francisc@gmail.com 

 

Câţi dintre noi au suferit iubind? Probabil toţi. De câte ori nu ne-am spus înăuntrul nostru: celălalt a greşit. Celălalt a fost rău, meschin, neînţelegător. Celălalt mă judecă, mă trădează, mă ignoră, iar eu îl iubesc, acest lucru nu e drept. De câte ori nu ne-am îndepărtat privind înapoi cu mânie, cu frustrare, cu revoltă. Poate că uneori am plecat definitiv. Poate că alteori nu am plecat, dar a plecat el, celălalt, simţindu-se, exact la la fel ca noi, nedreptăţit, neînţeles, judecat şi deci frustrat, mânios, revoltat.

Recunoaşteţi scenariul? Este acel scenariu al despărţirii, al divorţului, al suferinţei. Al ne-întoarcerii. Un scenariu al însingurării furioase. Uneori el se transformă într-o nouă căutare, dar greutatea mâniei rămâne acolo, în interior. O vom duce cu noi pentru totdeauna. Uneori, tocmai atunci când vom crede că totul a trecut, am uitat, am depăşit momentul, tocmai atunci, din sertarele ascunse ale inimii vor ieşi afară mânia şi frustrarea ascunse acolo, pentru a ne otrăvi prezentul.

Bine, veţi spune, şi atunci care este soluţia? Să nu mai plecăm? Să ne întoarcem? Să mergem mai departe cu orice preţ?

 

Iată un posibil răspuns. Întemeiaţi-vă viaţa pe iubire. A iubi nu înseamnă a judeca, a aştepta, a evalua. A iubi înseamnă a simţi. Iubirea nu aşteaptă un răspuns şi nu e condiţionată de nimic. O simţi sau nu o simţi. Iar dacă nu o simţi este foarte probabil că umbrele gândurilor au întunecat-o, aşa după cum norii întunecă cerul. “El mă judecă, mă ignoră, mă trădează...”, acestea sunt gânduri. “El nu mă vede aşa cum sunt, el este rece, el nu este aşa cum ar trebui să fie...” Gânduri. Sunt norii care întunecă cerul. Sunt evaluări, abstracţii care nu au nimic de-a face cu iubirea.

 

Cum ştim că un anumit lucru care ne trece prin cap este un nor care întunecă cerul? E simplu. Dacă un gând are drept consecinţă o strângere de inimă, o teamă, o întristare, atunci cu siguranţă mintea ne joacă din nou o festă. Atunci când ne întoarcem în inima noastră, în locul acela în care iubirea îţi este suficientă, este linişte. Atunci suntem senini şi fericiţi. Nimic din ceea ce face sau spune celălalt nu ne poate întuneca. Doar ceea ce gândim despre ceea ce face sau spune celălalt are puterea de a ne face să suferim.

Bine, veţi spune din nou, acum e acum. Poate că toate acestea funcţionează pentru prezent. Poate că vom reuşi să ne întoarcem în inima noastră şi să-l privim pe celălalt prin ea, ca printr-o prismă colorată. Dar trecutul? Trecutul e viu, se întoarce mereu şi mereu, iar strângerea de inimă e inevitabilă. Trecutul este dureros.

 

Trecutul nu mai există decât în interiorul vostru, o să vă spun. Iar dacă e acolo, o parte din voi, el poate fi schimbat. Întoarceţi-vă în trecut. Iertaţi-l pe celălalt cu adevărat. Iertaţi-vă pe voi, dacă umbra îndoielii vă acoperă amintirea. Faceţi pace cu trecutul. Bucuraţi-vă de ceea ce a fost frumos. Daţi-vă seama că umbrele au fost doar umbre, generate de judecăţile voastre, de evaluări. Întoarceţi-vă în inima voastră, descoperiţi punctul acela în care iubirea nu era poluată de nici un nor şi rămâneţi acolo. Îl veţi recunoaşte. Atunci eraţi fericiţi şi nimic altceva nu conta. Atunci eraţi voi înşivă. Aceea era o clipă în care fiinţa voastră îşi regăsise fundamentul: iubirea.

Şi încă ceva. În ceea ce priveşte viitorul, e acelaşi lucru. Teama, întrebările, ce se va întâmpla, dacă celălalt va face aşa sau altfel... Este acelaşi lucru. Este doar mintea aceea care pune aceste întrebări. Inima voastră trăieşte în momentul de acum. Iubiţi acum. Nu lăsaţi nici grija pentru mâine, nici amintirea despre ieri să întunece acest moment.

A iubi înseamnă să fii aici, acum, simţind. Asta e tot.