Inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Harghita au verificat calitatea, modul de comercializare şi etichetare a alimentelor specifice Sărbătorilor de iarnă.
S-au controlat 34 operatori economici, o cantitate totală de 1.105,03 kg produse în valoare de 19.641,1 lei constându-se abateri la 28 operatori economici la o cantitate de 212,64 kg în valoare de 3.406,61 lei. Abaterile constatate au fost nerespectarea temperaturilor de păstrare şi expunere, impuse sau declarate, neafişarea preţului, nerespectarea termenului de valabilitate. Cele mai multe probleme s-au constatat la produsele zaharoase, aproape 80 de kilograme fiind găsite în neregulă. De asemenea, s-au descoperit probleme şi la carnea preambalată (aproximativ 65 de kilograme), la produsele din peşte (19 kilograme), la ciocolată şi produse din ciocolată (aproximativ 14 kilograme) şi la produsele de cofetărie (16 kilograme) şi patiserie (peste 22 de kilograme).Inspectorii harghiteni au oprit temporar de la comercializare 21 de kilograme de produse, definitiv, aproape 70 de kilograme şi au aplicat 22 de amenzi în valoare totală de 54.400 lei.
Citește pe Antena3.ro