Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Orice mamă care află că va aduce pe lume al doilea copil trebuie să-l obişnuiască pe cel mare cu gândul că va avea un frăţior. Această pregătire începe din momentul în care mama află de sarcină şi nu în momentul în care-i creşte burtica, ne spune Ozana Ilie, psiholog în cadrul Secţiei Ortopedie a Spitalului MS Curie. "Încă de la început, copilul trebuie să afle că mama va mai avea un copil, iar el un frăţior sau o surioară".
Copilul trebuie pregătit vreme de câteva luni, tocmai pentru a preveni situaţia în care acesta ar putea să-l respingă pe noul membru al familiei. O soluţie foarte bună de apropiere între cei doi fraţi este ca ei să stea de vorbă: adică încă de când mezinul este în burtica mamei cel mare trebuie învăţat să-i transmită câte ceva. Astfel, cel mare îl poate mângâia, îi poate povesti despre jucării, poate să se descrie pe el însuşi etc.
În acest fel, se va crea o relaţie foarte bună între ei, mai mult, este posibil să se instaleze nerăbdarea de a se cunoaşte până la venirea pe lume a frăţiorului sau surioarei. Un alt lucru pe care trebuie să-l facă mama este să-l ţină la curent pe copil cu evoluţia sarcinii: îl poate lăsa să o mângâie pe burtică, îi poate arăta când mezinul dă din picioruşe sau se mişcă. Ea îi poate spune celui mare că datul din picioruşe, mişcările fătului reprezintă un semn cum că acesta vrea să se joace. "Uite, vezi, şi el abia aşteaptă să iasă din burtică pentru a se juca cu tine, pentru a te cunoaşte."
În mod obligatoriu, mama trebuie să-l avertizeze pe puşti că jocul cu fratele său abia venit pe lume trebuie amânat cel puţin câteva luni. "Sunt copii cărora li se spune că vor fi fraţi mai mari şi că vor avea cu cine să se joace. De aceea, când mama vine cu mezinul acasă fratele cel mare se aşteaptă să aibă, firesc, un partener de joacă. Când realizează că va mai dura o vreme până vor putea fi parteneri, copilul cel mare este posibil să se supere şi chiar să refuze să se mai joace cu mezinul.
BEBE VINE ACASĂ
"După ce copilul a venit pe lume şi a fost adus acasă, fratele cel mare trebuie antrenat în activităţile legate de nou-născut. El trebuie implicat aproape în orice ţine de mezin: băiţă, alăptat, joc, dar în condiţii care să nu fie prea obositoare pentru el. Fratele cel mare poate fi rugat, de exemplu, să aducă o jucărie, un scutec sau o păturică de care are nevoie bebeluşul. Mama trebuie să depună toate eforturile pentru a-l face pe fratele cel mare să conştientizeze că rolul lui în casă e important, că el este responsabilizat.
Dar chiar în aceste condiţii, este recomandat ca mama să petreacă un timp exclusiv cu copilul cel mare, pentru ca acesta să nu se simtă exclus şi pentru a nu deveni gelos pe cel mic. Iar această perioadă de stat împreună mamă-copilul cel mare este când bebeluşul doarme. În acest timp, mama şi copilul cel mare se pot juca, se pot alinta sau mama îi poate citi poveştile preferate", recomandă psihologul Ozana Ilie. Un aspect important este ca mama să nu alerge imediat la bebe, dacă acesta începe să plângă, şi să-l abandoneze pe cel mare. Acesta va simţi că este abandonat în favoarea frăţiorului său şi s-ar putea, tocmai din această cauză, chiar să-l urască.
REACŢII CIUDATE
Psihologul avertizează că, în momentul în care cel mic este adus acasă, fratele mai mare are tendinţa de a reveni la apucăturile unui bebeluş sau, în unele cazuri, de a se comportă aproape ca un adult.
Astfel, copilul poate cere să bea lapte cu biberonul (deşi nu mai face demult asta) sau chiar i se întâmplă frecvent să facă pe el. Părinţii sunt sfătuiţi să nu-şi certe copiii, pentru că nu este vorba de un regres.
Este o situaţie provizorie şi este o reacţie a celui mare la atenţia sporită pe care o primeşte bebeluşul tocmai atunci când manâncă sau trebuie schimbat. Chiar dacă ambii părinţi se luptă să nu îl lase pe primul născut pe locul doi, acesta simte că nu mai este în centrul universului familiei sale. De aceea, după ce observă că bebeluşul atrage atenţia, indiferent ce-ar face (când plânge, când îi este foame, când face pe el), atunci fratele cel mare se străduie să-l imite. Mai există varianta ca fratele cel mare să se obrăznicească: răspunde impertinent la rugăminţile dumneavoastră, face zgomot când doarme cel mic, devine nepoliticos cu părinţii, bunicii sau cu orice musafir.
Şi aceste manifestări sunt tot o consecinţă a apariţiei în familie a noului membru. Dacă vă veţi purta cu tact şi cu mare atenţie şi veţi tolera "ieşirile" copilului cel mare, perioada de adaptare va fi mai scurtă.
ROLUL TATĂLUI, FOARTE IMPORTANT
În toate aceste situaţii, tatăl trebuie să se implice cu spirit de răspundere: să se joace cu copilul cel mare cât timp mama e ocupată cu mezinul; să-i spună de ce mama e ocupată şi să-i explice cum ar trebui copilul să se comporte cu fratele lui. Implicarea tatălui în creşterea şi educarea copilului cel mare începe chiar din perioada când mama este însărcinată. Altcumva, copilul ar putea fi în mijlocul unei veritabile "zăpăceali".
Micuţul se va trezi deodată că, după ani de zile în care petrecea foarte mult timp împreună cu mama sa, acum tatăl este singurul care îl bagă în seamă. Tatăl îi e aproape, pentru că mama e permanent ocupată cu spălatul, culcatul sau hrănitul celui mic. "Azi, spre norocul copiilor, taţii sunt mai moderni. Nu au nici o problemă în a se implica în creşterea copiilor, în schimbatul scutecelor, în mersul cu pruncii în parc", spune Ozana Ilie, care reaminteşte taţilor că un copil nu vine pe lume doar prin voinţa femeii.
ATENŢIE LA LUCRURILE COPIILOR!
În măsura în care posibilităţile financiare permit, evitaţi să daţi mezinului lucrurile copilului cel mare (haine, jucării sau chiar pătuţul). Fratele cel mare se va gândi că nu e destul că bebeluşul îi ia şi mama, dar îi ia şi lucrurile. Încercaţi să-l convingeţi ca el să i le ofere şi că această iniţiativă îi aparţine.
VÂRSTA E IMPORTANTĂ
Dacă diferenţa dintre fraţi este de cel puţin 4-5 ani, sfaturile psihologului sunt ermătoarele. Copilul cel mare va fi responsabilizat, dar cu sarcini potrivite vârstei lui. În nici un caz bebeluşul nu va fi lăsat în grija copilului cel mare, pentru simplul motiv că acesta nu are cum să facă acest lucru la cei câţiva anişori ai lui.
NU-L PĂRĂSIŢI!
Părinţii nu trebuie să-şi exileze fiul cel mare la bunici în perioada în care bebeluşul este adus acasă de la maternitate. Dacă se va proceda în acest fel, fratele cel mare va da vina pe cel mic pentru faptul că este părăsit de părinţi. Este posibil ca, ulterior, să se răzbune pe fratele lui, făcându-i multe şicane.
