x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet La 4 ani nu poate să meargă

La 4 ani nu poate să meargă

de Carmen Preotesoiu    |    04 Apr 2013   •   19:46
La 4 ani nu poate să meargă

La naştere, Denis a avut cordonul ombilical înfăşurat de două ori în jurul gâtului. Mama nici acum nu ştie dacă asta a fost cauza care l-a transformat pe fiul ei într-unul chinuit, fără vlagă şi fără puterea de a trăi bucuria unei copilării normale şi fericite.

Aşa a vrut Dumnezeu, se consolează mama şi încearcă să-şi înăbuşe plânsul sfâşietor. Femeia de 23 de ani pe atunci şi-a dorit copilul ca pe o minune care să îi întregească existenţa. Nu s-a gândit niciodată că necazul va veni peste ea, săpându-i riduri adânci pe frunte şi aducându-i multe lacrimi pe obraz. Mult s-a necăjit mama când tot vedea, pe la 4 luni, cum Denis nu reuşea să îşi ţină capul, nu avea forţa şi vioiciune în trup. A mers cu el la spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi.

Medicul i-ar zis atunci că cel mic ar fi orb şi ca nu ar mai fi nimic de făcut. ”Am rămas şocată. Şi eu şi soţul purtăm ochelari, nu avem dioptriile mari. Dar să ne zică că băiatul nostru nu vede deloc”, povesteşte mama copilului, Lenuţa Amorăriţei. Lunile au trecut, controalele la oftalmolog s-au înteţit. Bucuria unei veşti bune a venit şi ea: Denis nu era orb. Necazul însă nu trecuse.

Copilul ajunsese să împlinească un an şi jumătate şi nu putea să stea în picioare, mânca greu, nu spunea nici un cuvânt. Vizita la neurologul de la spitalul “Sfânta Maria” din Iaşi avea să le aştearnă pe hârtie numeroase diagnostice: tetrapareză spastica severă, encefalopatie cronică infantilă, nistagmus congenital orizontal, retard în dezvoltarea limbajului.

Recuperarea a început târziu. O dată la 3 luni, timp de 10 zile, mama îşi ia băiatul în braţe şi parcurge drumul către Iaşi, în speranţa vindecării. Progresele făcute de Denis au început să se vadă: stă în fund, spune ”mama” şi ”tata”  rar, ce-i drept, stă în picioare doar sprijinit. Pentru ca rezultatele să fie din ce în ce mai bune, Denis trebuie să meargă regulat la recuperare.

Părinţii lui se descurcă greu cu banii. Trăiesc toţi trei din indemnizaţia de creştere a copilului. Tata mai merge cu ziua, când şi când, la oamenii din comuna în care locuiesc. Nevoile sunt mari şi câteodată îi copleşesc. Numai pampersul costă lunar 2 milioane de lei.
Pentru cei care vor să fie alături de Denis, pe numele mamei, Amorăriţei Lenuţa, la CEC Bank, sucursala Iaşi, s-a deschis următorul cont în lei: RO68CECEIS0708RON0958340. Pentru mai multe detalii, părinţii copilului pot fi contactaţi la numărul de telefon: 0744.818.380

×
Subiecte în articol: apel umanitar