x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Mersul pe jos, sport de familie

Mersul pe jos, sport de familie

04 Oct 2005   •   00:00
ARMONIA TRUPULUI
Chiar daca este cea mai simpla activitate fizica, mersul pe jos are numeroase efecte pozitive asupra sanatatii noastre. Plus ca, atunci cand vremea nu ne mai permite sa jucam volei, baschet sau alte sporturi in aer liber, mersul pe jos este cea mai buna solutie.

Mersul pe jos este o activitate recreativa, care ne imbunatateste conditia fizica. El nu presupune antrenament prealabil. Iar in ceea ce priveste ritmul, acesta este propriu fiecarei persoane. Specialistul in elaborarea programelor de fitness si nutritie Luiza Bucur afirma ca este recomandat mersul in pas vioi, stil mars, care solicita tot organismul.

Inima, plamani, picioare


Este indicat sa mergem pe jos dimineata sau seara, cand atmosfera nu este incarcata, si sa alegem ca loc de plimbare parcurile. Iar plimbarile la munte impreuna cu membrii familiei reprezinta o buna reteta antistres. De asemenea, putem sa renuntam si la mijloacele de transport in favoarea mersului pe jos! Specialistul Luiza Bucur afirma ca fiecare dintre noi ar trebui sa mearga zilnic pe jos timp de 30-60 de minute, adica 2-3 kilometri.

Plimbarea in aer liber ajuta la oxigenarea intregului organism, actionand favorabil asupra aparatului cardiovascular, prin reglarea tensiunii, si a celui respirator, prin mai buna oxigenare a plamanilor.

De asemenea, mersul pe jos activeaza circulatia venoasa. El ar trebui practicat cu precadere de catre persoanele sedentare, obeze, care au senzatia de picioare grele. De aici si zicala "mersul pe jos face piciorul frumos". Desi nu necesita un echipament special, specialistul Luiza Bucur va sfatuieste sa va alegeti o incaltaminte comoda, care sa nu aiba talpa subtire si rigida. In acest sens, folositi pantofii sport!

In ceea ce priveste respiratia, in timp ce mergeti pe jos este indicat sa faceti inspiratii si expiratii cat mai largi, care sa permita oxigenarea intregului organism.

4 Km pe zi


Intr-o ora de mers pe jos consumam circa 65 kilocalorii. Pentru a pierde un kilogram intr-o luna ar trebui sa ardem aproximativ 8.000 kcal. Ceea ce inseamna ca intr-o luna este necesar sa mergem pe jos 138 km, adica, zilnic, 4,6 km, cu pasi vioi. Specialistul Luiza Bucur afirma ca nu este de ajuns sa facem activitate fizica pentru a da jos cateva kilograme. Trebuie, de asemenea, sa recurgem si la o dieta alimentara.
×
Subiecte în articol: mersul armonia trupului