x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Minunile se petrec, dacă punem și noi umărul la schimbare

Minunile se petrec, dacă punem și noi umărul la schimbare

de Paul Bardasu    |    13 Iul 2022   •   12:42
Minunile se petrec, dacă punem și noi umărul la schimbare

E coadă la sfinți, coada la sfințiri, coadă la morminte și icoane făcătoare de minuni. Mulțimea înaintează în liniște, unii se mai și ceartă dacă cineva se bagă în față, unii mai fac o cruce, alții își verifică telefoanele mobile. Din când în când se mai aude câte o voce: „Să nu uităm să trecem și în acatist!”. Este o imagine pe care o vedem pe viu sau la televizor, cu prilejul marilor pelerinaje. Dar oare câți dintre noi sunt conștienți că o vizită, o rugăciune sau așteptarea unei minuni în viața noastră trebuie dublate de efort din partea fiecăruia?

Mulțimea înaintează, ușor, cu răbdare, cu speranță. O voce se aude din spate: „Hai, că mai e puțin!”. Mai e puțin până unde? Până la ajutorul divin? Până la  minunea făcută de sfântul care schimbă viețile, vindecă, plătește facturile, întoarce iubitul? În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, mulți oameni așteaptă minunea, speră că o entitate din afara lor să le rezolve problemele, să le îmbunătățească viața. „Nu este nimic de judecat când vedem oameni disperați. Oamenii cu probleme și care ajung în diferite stadii ale disperării, în genere, au încercat tot ce au știut și în pelerinaje găsesc ultima speranță, dar, în același timp, există și oameni care nu depun eforturi prea mari în viață, însă așteaptă minuni divine, așteaptă să li se întâmple lucruri minunate fără muncă prea mare. Se spune că «Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă!». Oare câți dintre cei care formează aceste cozi imense înțeleg acest lucru? Oare câți așteaptă doar minunea care, cred ei, vine sigur dacă atingi pe sfântul sau treci pe acolo un obiect personal pe care-l vei folosi ca amuletă? Oare câți cred că asta e tot ce au de făcut?”, se întreabă psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru.

Amuletele sfințite nu ne schimbă modul de gândire

Specialistul afirmă că o amuletă sfințită, lungul drum până la mormântul unui sfânt, statul ore întregi la coadă nu va schimba modul de gândire, comportamentul și rezultatele obținute. „Niciun sfânt și nici Dumnezeu nu pot obliga să facem o schimbare, dacă noi nu suntem dispuși la un minim de efort. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne-a oferit liberul arbitru, altfel viața noastră ar fi fost programată direct de El și noi nu am fi avut libertatea de a lua decizii și de a răspunde pentru deciziile noastre. Pupatul unei icoane, atinsul unui mormânt sau purtatul unui obiect trecut pe acolo nu ne scutesc de  efortul personal de a deveni o variantă îmbunătățită a noastră. Dumnezeu și sfinții ne susțin în schimbare, dar nu fac treaba în locul nostru. Amintiți-vă că rezolvarea problemelor noastre este în noi. Amintiți-vă că divinul, pe care-l căutam în afara noastră, este de fapt în noi. Noi suntem minunea pe care o căutam în… afara noastră. În loc să așteptăm să fim sfințiți, putem sfinți noi fiecare zi a vieții noastre prin ceea ce alegem să fim și să manifestăm: să ajutăm aproapele cu o faptă sau o vorbă bună, să fim mai buni și mai puțin ranchiunoși”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

×