x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Pate din slănină

Pate din slănină

de Cristina Andreea Calin    |    08 Mar 2008   •   00:00
Pate din slănină

CE BEM, CE MĂNCĂM  ● Culoarea este datĂ de E 127
Denumirea produsului este oarecum greşită, dacă ar fi să luăm în calcul ingredientul cu ponderea cea mai mare. Slănina şi apa sunt de fapt cele mai importante.


CE BEM, CE MĂNCĂM  ● Culoarea este datĂ de E 127
Denumirea produsului este oarecum greşită, dacă ar fi să luăm în calcul ingredientul cu ponderea cea mai mare. Slănina şi apa sunt de fapt cele mai importante.


Pateul de ficat de porc Lupack are ca principal ingredient slănina. După acest ingredient, pe etichetă urmează în ordine descrescătoare: slănină, apă, ficat porc 20%, şorici, ceapă, proteină din lapte, sare, amidon din cartofi, zahăr, condimente, potenţiator de aromă: glutamat monosodic E 621, antioxidant: acid ascorbic E 300, conservant: nitrit de sodiu E 250, colorant: eritrozină E 127". După consumul a 100 de grame din produsul analizat veţi acumula 1326 kj/321 kcal, 7,5 g proteine, 3,0 g glucide, 31,0 g lipide.  


ANALIZĂ. Produsul are un profil nutriţional extrem de dezechilibrat, cu un mare exces de grăsimi saturate înalt aterogene, ne explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, în urma analizei etichetei.  Proteina este reprezentată în principal de colagenul din şorici cu valoare biologică foarte scăzută şi de proteina din lapte. Cantitatea mare de sare folosită de producător trebuie să fie un semnal de alarmă pentru consumatori. Pe lângă sare (clorură de sodiu), mai există şi alte două surse ascunse de sodiu: E 621, E 250 Mai mult, pateul are şi un exces de glucide cu absorbţie lentă (amidon din cartofi) şi cu absorbţie rapidă şi index glicemic foarte ridicat – zaharoză.

Specialistul nostru atrage atenţia asupra faptului că pateul conţine trei aditivi alimentari foarte periculoşi: E 621, E 250 şi E127. În urma analizei etichetei pateului rezultă că valoarea lui energetică este foarte ridicată, 321 kcal/100 g.


CONCLUZII. Specialistul nostru conchide, analizând cele înscrise pe eticheta produsului, că acesta nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, cardiovascularilor, suferinzilor de boli hepatice şi renale, hipertensivilor, bolnavilor de hiperuricemie (gută), celor cu status proinflamator sistemic. Diabeticii vor ţine cont de sursa ascunsă de zahăr şi vor cere sfatul medicului curant. Alergicii la proteina din lapte vor testa produsul înainte de consum.


Precizări

Rubrica "Ce bem, ce mâncăm" se adresează persoanelor care doresc să afle ce conţin alimentele şi băuturile consumate zilnic şi efectele lor asupra sănătăţii. Cititorii îşi pot exprima opiniile la numerele de telefon 021.318.20.37; 021.318.20.43 sau pe e-mail   bundeconsum@jurnalul.ro.
De asemenea, puteţi folosi şi numărul de fax 021.318.20.35, pentru a trimite sugestiile sau reclamaţiile dumneavoastră legate de această rubrică. Dacă sunteţi interesat de caracteristicile unui produs, expediaţi pe adresa redacţiei (Piaţa Presei Libere numărul 1-3, corp D, sector 1, Bucureşti) eticheta acestuia pentru a fi "analizată" de specialistul nostru. Ca modalitate de lucru, precizăm că profesorul  doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare,  foloseşte doar informaţiile de pe etichetă, fără a şti despre ce produs este vorba.

×
Subiecte în articol: bun de consum