Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Adam Bezsnei Eniko Blanka e din Arad si are 27 de ani. Doua fetite. Si o cruce mare si grea pe umeri. Nicole, lumina ochilor ei, ar putea sa se trezeasca intr-o zi si sa n-o mai vada. Deloc. Nici pe ea, nici lumea. Lumea e mare, frumoasa si buna. Fetita lui Blanka trebuie sa afle asta. Ca sa poate citi, peste ani, scrisoarea pe care mama ei a trimis-o lumii intregi si fiecaruia dintre noi, in parte, din prea multa iubire pentru copilul ei.
Primele necazuri
“Nu stiu daca v-ati intrebat vreodata ce simte inima unui parinte atunci cand copilul lui trece prin momente dificile; cu siguranta ca fiecare parinte a experimentat anumite sentimente si trairi cand puiul lui drag a fost bolnav sau a avut vreo deceptie, ori s-a certat cu cel mai bun prieten sau poate si-a pierdut animalutul preferat. Eu sunt convinsa ca va sunt familiare aceste trairi. Uneori, am putut fi ajutati de cei apropiati noua, de parintii dragi, de prieteni sau poate doar de necunoscuti cu suflet mare, pe care suferinta copilului nostru ni i-a adus aproape. Doresc sa va indemn sa nu va lasati invinsi de necazuri si de sentimentul de neputiinta, oricate greutati am avea in viata. Trebuie sa fim optimisti, increzatori si puternici, sa nu ne lasam coplesiti de durerea pe care o simtim cand copilul nostru este in necaz. Vorbesc din proprie experienta, fiind mamica a doua fetite scumpe, Nicole si Sophie. Nicole a implinit recent 3 ani, iar Sophie va implini si ea 2 anisori, in august.
Povestea noastra incepe din perioada liceului, eu fiind diagnosticata cu miopie forte, dioptriile mele cresteau si, pentru ca nu faceam fata la o scoala normala din Bistrita, am fost nevoita sa imi petrec copilaria si adolescenta departe de familie, la scoala de Ambliopi din Timisoara, iar ulterior la Centrul scolar din Arad, unde l-am cunoscut pe actualul meu sot. Inca din perioada liceului am trecut impreuna prin multe incercari, el fiind diagnosticat cu subluxatie bilaterala la ochi. In 2003, a fost operat la Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti. Din nefericire pentru el, speranta ca o sa vada mult mai bine a fost umbrita, fiindca in urma investigatiilor efectuate s-a descoperit ca are aorta foarte afectata, iar acest fapt ii pune viata in pericol. Va dati seama ce soc a fost pentru noi, sa plecam de acasa cu gandul ca opreratia va fi un succes, iar acolo sa descoperim ca, de fapt, nu doar ochii trebuie operati, ci mai degraba aorta, care era in mare pericol de a se diseca. I s-a pus diagnosticul de Insuficienta aortica cu regurgitare si Sindrom Marfan si i s-a facut totusi operatia de implant de cristalin la ambii ochi.
Dupa aproape 5 ani, a fost operat pe cord deschis la Institutul de boli cardio-vasculare din Timisoara, de catre o echipa de medici din Austria, pentru a i se schimba aorta ascendenta si valvele. In timpul operatiei a aparut o complicatie si i s-a pus si un stimulator cardiac. Sotul meu e un luptator si, avand un organism tanar si puternic, s-a recuperat incredibil de repede, iar dupa nici o luna de zile si-a reluat activitatea la serviciu (n.r. - lucreaza ca functionar public la Primarie). Iar lucrurile pareau ca au intrat in normalitate. (Pe aceasta cale doresc sa multumesc intregii echipe de medici, in special domnului doctor Gunter Laufer din Austria si domnului doctor Marian Gaspar, care mi-au salvat sotul din ghearele mortii. Domnul sa va binecuvanteze!)'
Diagnosticul fetitei
“In 2008 ne-am casatorit, iar un an mai tarziu Domnul ne-a dat cea mai mare binecuvantare, pe Nicole Anamaria, un ingeras de copil cu ochi mari si foarte expresivi. Fericirea noastra n-a durat mult. Eram constienti ca exista posibilitatea ca si fetita sa aiba probleme cu ochisorii, asa ca o duceam la control, regulat, cam din 3 in 3 luni. Primeam mereu acelasi raspuns: “e micuta si nu colaboreaza'. Doi ani de zile am fost pe la diferiti oftalmologi din tara cautand un raspuns, iar in final doctorita mea, din Bistrita, ne-a dat verdictul: a spus ca Nicole e suspecta de Marfan. A fost un soc. Nu pot sa va descriu ce durere imensa am simtit pe moment, vazand ca doamna doctor s-a blocat si ca la orice intrebare a mea ridica din umeri. M-a coplesit disperarea. A fost cel mai groaznic sentiment, un sentiment de neputinta. Si un semn mare de intrebare imi apasa pe suflet: ce voi face de acuma inainte? Stiind cazul sotului meu, m-am ingrozit, vreme de doua saptamani am fost in stare de soc, insa trebuia sa ma gandesc si la Sophie care avea atunci doar 4 saptamani, o alaptam si nu aveam voie sa fiu stresata ca sa nu-i transmit starea mea agitata. Dupa acest soc, am inceput sa am tot feluri de framantari: de ce ni se intampla noua, de ce acuma, de ce fetei mele... de ce? Apoi insa am incercat sa imi adun fortele si sa ma documentez despre boala fetei, despre ce posibilitati avem, unde si cam la ce varsta ar putea fi ajutata. Stiu ca, in timp, Nicole va trebui sa suporte tot feluri de examinari si poate si diferite interventii chirurgicale, dar incerc sa-mi pastrez calmul si sa ma gandesc ca Domnul este Cel ce detine controlul vietii noaste, iar cu voia Lui totul o sa fie bine. Am cautat diferite clinici din tara unde am dus-o pe Nicole, am sperat ca va colabora cat de putin, si draga de ea si-a dat toata silinta, dar medicii din Romania au spus ca Nicole ar trebui sa aiba peste 4 ani, ca sa colaboreze bine si, ulterior, sa poata fi operata. Durerea mea e ca niciun medic din tara nu ne-a spus cat de grava e problema. Si ne-au ascuns un adevar cumplit: ca, daca mai asteptam, Nicole poate orbii, incet – incet, sub ochii nostri. De ce exista atata indiferenta in lumea medicala din tara? Am cunoscut multi oameni buni si dornici sa ne ajute, dar si medici care ne-au tratat ca pe niste roboti, ne-au spus ca o opereaza, dar si ca nu garanteaza ca va fi bine. Va intreb eu pe voi, ca si parinti, ati putea sa va lasati copiii pe mana medicilor care va trateaza cu indiferenta? Care au pacienti “pe banda rulanta', dar care au uitat sa fie in primul rand oameni... Care rezuma totul la a cui pila esti si cat de gros e buzunarul pacientului'.
Lupta cu timpul
“Luna trecuta, Domnul ne-a ascultat rugaciunile si ne-a calauzit pasii spre Germania. Mai exact in Frankfurt, la “Klinikum Johann Wolfgang Goethe-Universität Frankfurt am Main', unde am ajuns printr-o recomandare primita de la un alt parinte care a avut un copil cu acelasi diagnostic. Doresc sa ii multumesc acestei familii care ne-a dat o raza de speranta si care, in aceste momente, este alaturi de noi. Am facut o programare la clinica pe 13 martie, pentru un control, si, desi stiam ca Nicole nu vede bine, medicul ne-a dat un verdict dureros. La ochiul stang, Nicole isi pierde treptat vederea, cristalinul ei e foarte dislocat si ea nu isi mai foloseste decat ochiul drept. Vestea buna era ca poate fi operata la ambii ochisori, chiar daca are doar 3 anisori. Cea proasta - ca operatia trebuie facuta urgent, iar costul ei se ridica la 15.000 euro. Sotul s-a intors de la clinica si mi-a zis ca trebuie sa facem ceva, trebuie sa ne mobilizam si sa incercam sa demaram, pe cont propriu, o campanie umanitara. Am inceput campania de strangere de fonduri de 3 saptamani si pana acuma avem adunati cam 1500 de euro. Speram ca in curand sa putem fi ajutati si de o fundatie, ca sa putem organiza un teledon si sa strangem banii cat mai repede. Pentru ca timpul e dusmanul nostru, cu cat el se scurge mai repede, cu atat sansele lui Nicole la o vedere normala scad. Sper ca vom invinge in lupta cu timpul. Si ma bucur ca exista oameni care imi dau curaj si forta de a continua campania, sunt alaturi de noi multe suflete calde si cu siguranta ca, daca am ajuns pana aici, o sa ajungem si la clinica, unde Nicole isi va capata vederea. Traiesc cu speranta ca ea merita aceasta sansa, este o fetita cuminte si foarte desteapta. Desi nu vede bine, asta nu o impiedica sa fie sociabila si sa-i placa sa fie in centrul atentiei. Are foarte mare grija de surioara ei si eu nu pot decat sa ii multumesc bunul Dumnezeu ca am doi copii minunati si cu totul deosebiti'.
Pentru lumina ochilor unui copil
Cei care doresc sa o ajute pe Nicole pot face donatii in conturile deschise la RAIFFEISEN BANK, Sucursala Arad, pe numele Stelian Petru Adam – Bezsnei:
RO 25 RZBR 0000 0600 0624 6840 – in lei
RO 70 RZBR 0000 0600 1446 8429 – in euro
sau in contul deschis pe numele mamei, Adam Bezsnei Eniko Blanka, la aceeasi banca:
RO 62 RZBR 0000 0600 0847 1160 - in lei
SWIFT: RZBRROBU
Mai multe informatii despre acest caz puteti obtine de la parintii fetitei: 0731.874.847 (mama) si 0730.018.078 (tatal) sau de pe blogul: http://nicoleanamaria.blogspot.com
