Culorile vii ale bomboanelor Skittles sunt obţinute din coloranţi chimici de sinteză, care au la bază azotul. Organismul are de suferit, mai ales în cazul copiilor, care vor deveni mai agitaţi şi mai puţin concentraţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor.
Bomboanele Skittles fruits sunt un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional cu un exces de glucide cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă.
Acestea provin din şase surse: zahăr, sirop de glucoză, dextrină, maltodextrină şi amidon modificat. Pancreasul endocrin este cel care are cel mai mult de suferit din această cauză.
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune că funcţia pancreatică va fi epuizată, pentru că se va produce o cantitate mai mare de insulină, într-un timp foarte scurt.
Pe lângă cantitatea mare de zaharuri rafinate, produsul analizat conţine şi coloranţi chimici de sinteză care au o serie de efecte adverse.
Carminul, E120, poate provoca alergii, rinite, astm, erupţii cutanate, fiind incriminat şi în apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Indigotina duce la apariţia stărilor de vomă şi greaţă, poate provoca tumori cerebrale şi hipertensiune. La fel de periculos este şi E133, albastru brilliant FCF, care are ca efect sindromul ADHD, bronhoconstricţia şi destrucţii cromozomiale. E100 şi E171 nu au efecte adverse asupra organismului, iar E160e nu a fost studiat suficient, astfel încât consumul lui nu este recomandat până când nu se obţin rezultate concludente.
În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că bomboanele Skittles nu sunt recomandate copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor, obezilor, diabeticilor, suferinzilor de boli cardiovasculare, hepatice şi renale, alergicilor şi astmaticilor, celor cu probleme dermatologice, suferinzilor de cancer şi boli neurodegenerative, celor cu sindrom ADHD, persoanelor cu probleme la nivelul tractusului intestinal.
ETICHETA
Skittles fruits. Zahăr, sirop de glucoză, concentrat de suc de fructe (0,6%) (coacăze negre, lămâie, portocală, căpşuni, lămâi), grăsime vegetală, acidifiant acid citric E330, dextrină, maltodetrină, arome, amidon modificat (unul dintre E1404/ E1410/ E1412/ E1413/ E1414/ E1420/ E1422/ E1440/ E1442/ E1450), coloranţi (E100 - curcumină, E120 - carmin, E132 - indigotină, E133 - albastru brilliant FCF, E160e - beta-apo-carotenal, E171 - dioxid de titan), corector de aciditate citrat de sodiu E331, agent de glazurare ceară de carnauba E903, ulei vegetal, emulsificator E475 esterii poliglicerici ai acizilor graşi. Informaţii nutriţionale: conţinut energetic 1694 kj/403 kcal, proteine 0 g, carbohidraţi 90,5 g, grăsimi 4,2 g.