x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ştiri

20 Dec 2008   •   00:00

ASOMARE: Numărul armelor de asomare a porcilor existente pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud se dovedeşte a fi insuficient, pentru ca toate animalele să fie sacrificate de Crăciun conform normelor europene în vigoare.



Şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud, Ioan Bogolin, a declarat pentru AGERPRES că mai multe primării au cumpărat pistoale cu glonţ captiv pentru sacrificarea porcilor din gospodăriile individuale de către persoane autorizate. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Raluca Moldovan, spune însă că nici un pistol de acest tip nu a fost înregistrat conform legii.

PESTICIDE
Producătorii de sucuri şi băuturi pe bază de fructe ar trebui să îşi regândească strategiile pentru a scăpa de teama pesticidelor, sugerează un studiu apărut în Spania. Cercetătorii au arătat că majoritatea sucurilor de fructe care se vând în Spania şi Marea Britanie conţin niveluri ridicate de pesticide. Ei au testat în laborator peste 100 de  produse diferite din 15 ţări. Cele mai mari niveluri de pesticide au fost găsite în sucurile provenite din Spania şi Marea Britanie, iar cele mai mici în cele din Rusia şi Statele Unite ale Americii. Cercetătorii atenţionează în special părinţii ai căror copii obişnuiesc să consume astfel de băuturi, pentru că efectele adverse sunt foarte neplăcute.

CEREALE
Producătorii de cereale pentru micul dejun induc în eroare părinţii cu privire la cantitatea de sare, zahăr şi grăsimi, arată un raport al Fundaţiei Britanice a Inimii. În acest moment, legile britanice interzic în timpul programelor pentru copii reclamele la alimentele ce conţin cantităţi însemnate de zahăr, sare şi grăsimi. Peter Hollins, preşedintele fundaţiei, atrage atenţia că firmele producătoare de cereale încearcă să păcălească legea, înşelând în felul acesta şi consumatorii. Acesta a afirmat că unele produse, deşi nu au reclame televizate, au înscrise pe ambalaj tot felul de recomandări de sănătate care sunt false sau parţial adevărate.

INTERDICŢIE
Guvernul Uniunii Europene a păstrat interdicţia de import de păsări din Statele Unite ale Americii, din cauza faptului că acestea sunt spălate cu clorine. Miniştrii Agriculturii din ţările membre UE discută asupra acestei decizii de la începutul anului. Teama mare este că, după carnea de porc contaminată cu dioxină din Irlanda şi laptele praf cu melamină, din China în Europa va ajunge şi carnea de curcan cu clorină, ceea ce, spun oficialii europeni, ar fi prea mult pentru cetăţeni. Producătorii din America folosesc clorina pentru a spăla carnea de păsări, în scopul distrugerii bacteriilor periculoase, de tipul Salmonella.

×
Subiecte în articol: bun de consum