29 ianuarie 2009
TRICHINELOZĂ
Patru focare de trichineloză au fost confirmate în ultimele zile în judeţul Arad, mai multe persoane aflându-se internate în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad. După cum a declarat pentru Agerpres dr Mirandolina Prişcă, managerul SCJU Arad, primul dintre cele patru focare confirmate este cel din oraşul Sântana, unde şapte persoane infectate au fost internate şi plasate sub tratament medicamentos. Alte două focare au apărut în comuna Răpsig, trei persoane fiind internate, şi în comuna Covăsânţ, unde o persoană este confirmată ca infectată cu trichinella spiralis, iar alte două sunt suspecte, toate aflându-se internate. Ultimul focar este cel din localitatea Toc.
CONTROALE
În perioada 16-22.01.2009, OJPC Vaslui a desfăşurat 67 de acţiuni de control. În timpul verificărilor efectuate s-au constatat deficienţe privind comercializarea de produse alimentare şi nealimentare în afara termenului de valabilitate, comercializarea produselor fără elementele de identificare şi caracterizare necesare informării consumatorilor sau cu acestea incomplete, incorecte sau fără să fie traduse în limba română, prestarea serviciilor de alimentaţie publică în spaţii neautorizate, neafişarea preţurilor de vânzare.
Citește pe Antena3.ro