Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Q: Mulți dintre noi simțim că suntem copleșiți, că nu mai facem față problemelor…și totuși, nu cerem ajutorul, nu încercăm să ne rezolvăm problema. De ce?
A: Dacă te uiți în jurul tău o să constați că există foarte mulți oameni care conștientizează sub impactul momentului că au ceva probleme de rezolvat, însă rămân la capitolul lamentare…sau constatare. Am probleme, am griji, mă doare capul, nu știu ce să mai fac și așa mai departe. Ori, ăsta este un consum enorm de energie care îți mănâncă resurse și este complet inutil. Devine util dacă depășești faza de lamentare și începi să pui niște întrebări, să cauți soluții pragmatice, concrete.
Primul pas este să recunoști că ai o problemă, să accepți că trebuie să faci ceva și al doilea pas este să cauți pe cineva care să te ajute să o rezolvi. Ăsta este un act de mare curaj. Decizia asta internă care spune “eu pe mine nu mă pot rezolva, nu reușesc să ies din bucla asta”. Este absolut firesc și natural să recunoști că ai nevoie de ajutor.
Noi avem foarte multe idei despre ce înseamnă guru, învățător sau maestru. Dar, în realitate, învățător poate fi oricine care te învață ceva. Poate fi un câine, o pisică, tatăl tău, o frunză, mama ta…fiecare individ sau context pe acest parcurs au fost și sunt maeștri pentru tine. Bineînțeles că aroganța va spune “nu, dar eu am nevoie de un anumit maestru”… Onestitatea este primul pas în acest proces al căutării. Să fii 100% onest cu tine și să recunoști că, în esență, nu știi nimic. Acesta este un mare avantaj. A recunoaște că nu știi este începutul căutării.
Q: Există în spatele tuturor acestor probleme pe care le numim uneori anxietate sau depresie un numitor comun: frica. Ce facem cu ea? Cum tratăm frica din noi?
A: Toată munca începe din momentul în care îți dai seama că nu știi nimic și se activează toată frica posibilă care există în tine. Exact de la nevoia constantă de siguranță pe care încerci să o acoperi cu citit, cu informat, cu căutat, cu agitat. A recunoaște că îți este frică este mare lucru. Aici intervine și acel ceva sau cineva care te poate scoate din frică. Este un bagaj pe care îl cărăm cu noi de foarte multă vreme și care se amplifică de la o zi la alta, care îți ia în fiecare secundă bucuria asta care se numește viață. Frica asta constantă de moarte, de griji și de probleme îți mănâncă în fiecare secundă viața.
Eu împart frica în două: frica naturală și frica indusă. Frica naturală este cât se poate de firească și aparține corpului. În caz de pericol, corpul reacționează instant. Sunt mecanismele sistemului limbic și funcționează. Îți arată pericolul și te învață să te ferești de el.
Problema este frica indusă. Ceea ce nouă ni s-a transmis din generație în generație. Tot felul de frici ale altora care ne-au fost transmise pe parcursul vieții. Frica de a nu reuși, de exemplu. Nici nu ai încercat ceva și îți este frică de eșec. Frica asta transmisă încă din copilărie crește odată cu noi. Rămânem niște adolescenți care se tem și de propria lor umbră. Iar această frică stă cu noi 24/24.
Majoritatea dintre noi ne naștem în depresie și o ducem așa toată viața. Ce este starea asta de nemulțumire constantă, de insatisfacție permanentă, zi de zi? Este sămânță de depresie. Dar suferința este acceptată la nivel social la scară largă. În schimb, liniștea și pacea nu sunt. Cei care stau în liniște și relaxare sunt considerați niște ciudați.
Suferința nu este normală. Noi, oamenii, toți de pe planeta asta am contribuit la amplificarea suferinței prin acceptarea ei și prin considerarea ei ca fiind ceva normal.
Q: Există manifestări fizice ale fricilor interioare?
A: Toate stările sunt somatizate prin intermediul corpului. Corpul îți arată cum te simți în interior. Dacă te apucă fibrilațiile și transpirațiile, este pentru că se descarcă din celulele care locuiesc în corp tensiuni de natură energetică, care s-au acumulat în zeci de ani.
Apare un stimul, este interpretat imediat, se declanșează un val de emoție, iar corpul, pentru a scăpa de ele, somatizează, le dă afară. Este bine ca somatizarea să fie dublată de înțelegere.
Nu să faci atac de panică, ci să descarci tensiunile acumulate în corp folosind instrumente ca scuturarea, încordarea, un anumit tip de exerciții, de tehnici, care te ajută să eliberezi tensiunile în mod voluntar, într-un spațiu privat, personal. Eu îi spun exorcizare.
