Nu reuşiţi să obţineţi un loc de muncă? Aveţi un conflict în familie? Aveţi probleme de comunicare la birou? V-aţi certat cu cel mai bun prieten? Vă este frică să vorbiţi în public? Psihoterapia prin programare neurolingvistică vă poate ajuta să depăşiţi aceste dificultăţi. În ciuda denumirii complicate, această terapie este una simplă şi de scurtă durată. Iată cum explică programarea neurolingvistică psihologul Ştefania D. Niţă, preşedintele Asociaţiei Române de Psihanaliză de Cuplu şi Familie.
Explicaţii şi exemple
Această formă de terapie are trei componente: partea neurologică – sistemul nervos care reprezintă capacitatea noastră de a recepta stimulii cu care interacţionăm în permanenţă, partea lingvistică – capacitatea de a ne folosi limbajul pentru a comunica trăirile, emoţiile, senzaţiile pe care le percepem cu ajutorul sistemului nervos, programarea mentală – capacitatea de a ne programa la nivel mental pentru schimbarea anumitor scheme de gândire care se pot dovedi dăunătoare cu altele pozitive.
Să luăm ca exemplu frica de întuneric. Percepem stimulul – întunericul – la nivel neurologic, ceea ce trezeşte în noi senzaţia de teamă, care la rândul ei antrenează manifestări fizice: ne bate inima, tremurăm, fugim. Pe parcursul terapiei verbalizăm toate aceste senzaţii şi emoţii, realizăm împreună cu psihoterapeutul un tablou al comportamentului şi gândurilor pe care le avem în această situaţie, căutăm motivele pentru care apar manifestările respective. În ultima etapă, pentru schimbarea acestui comportament, intervine programarea mentală. Exersăm împreună cu psihoterapeutul scheme de gândire pozitivă, care vor fi repetate pe parcursul câtorva şedinţe, astfel încât gândul iniţial "mi-e frică de întuneric" se transformă într-un gând pozitiv "întunericul e bun pentru că mă ajută să dorm".
Un alt exemplu: eşecul în obţinerea unui job din cauza emotivităţii exagerate. Ne simţim paralizaţi de emoţii atunci când mergem la interviu, nu reuşim să ne valorizăm potenţialul, iar din această cauză întâmpinăm un nou eşec. Nu aceleaşi emoţii negative le simţim atunci când ne întâlnim cu prietenii, dimpotrivă, suntem relaxaţi, deschişi, ne manifestăm aşa cum simţim. Ei bine, cu ajutorul terapiei prin programare neurolingvistică învăţăm să transferăm gândurile pozitive şi starea de relaxare din a doua situaţie în prima situaţie descrisă.
Pentru timizi, stresaţi, lideri
Terapia prin programare neurolingvistică poate fi aplicată atât la nivel individual, cât şi la nivel de grup. Se adresează persoanelor timide, anxioase, triste, stresate, celor care doresc să-şi dezvolte capacitatea de comunicare, să-şi stăpânească emoţiile, să evite sau să rezolve conflicte personale sau profesionale, să-şi îmbunătăţească încrederea în sine. Tehnica de programare neurolingvistică este practicată în cadrul instituţiilor sub formă de traininguri pentru dezvoltarea comunicării între angajaţi sau între conducere şi angajaţi, pentru formarea de lideri, pentru gestionarea stresului.
Potrivit psihologului Ştefania D. Niţă, terapia prin programare neurolingvistică schimbă mentalităţi, transmite scheme de gândire pozitivă, îndeamnă individul la introspecţie, mobilizează resursele interioare ale individului de care acesta nu este conştient sau nu ştie cum să le valorifice.
Se realizează un fel de antrenament al minţii pentru a contracara gândurile negative cu unele pozitive. Sub îndrumarea terapeutului se pune la punct o strategie cu ajutorul căreia se rezolvă problema. Este o terapie rapidă, care se desfăşoară pe parcursul a două-trei luni, cu o frecvenţă de o şedinţă pe săptămână. Rezultatele apar în scurt timp, pentru că problemele pe care le rezolvă această intervenţie psihoterapeutică sunt punctuale. De exemplu, se tratează frica de a vorbi în public, dar nu se rezolvă toate problemele de timiditate ale individului.
Sunt persoane cărora li se potriveşte această formă de terapie, sunt altele în cazul cărora programarea neurolingvistică trebuie aprofundată şi asociată cu psihoterapia cognitiv-comportamentală sau cu altă formă de psihoterapie.
COMUNICARE. Cu ajutorul terapiei prin programare neurolingvistică învăţăm să ne comunicăm gândurile, dar în acelaşi timp să suportăm gândurile pe care ni le transmite celălalt (partener de viaţă, prieten, coleg, şef etc.), arată psihologul Ştefania D. Niţă. Limbajul reflectă modul nostru de a gândi. Prin programare neurolingvistică învăţăm să ne exprimăm gândurile fără a fi blocaţi de emoţii şi trăiri dăunătoare.
ÎN ROMÂNIA. Tehnica de programare neurolingvistică a pătruns în ţara noastră o dată cu companiile multinaţionale. Acestea au organizat primele traininguri destinate angajaţilor şi liderilor. Apoi au început să se organizeze şi cursuri acreditate de Colegiul Psihologilor din România pentru formarea specialiştilor români, astfel încât programarea neurolingvistică a început să fie practicată şi în cabinetele de psihoterapie.