Un nou tratament care acţionează ca inhibitor al uneia dintre principalele proteine care contribuie la dezvoltarea tumorilor maligne permite prelungirea vieţii în cazul pacienţilor care suferă de cancer pulmonar în fază avansată, susţin specialiştii de la Winship Cancer Institute al Universităţii Emory din Atlanta, SUA, informează agerpres.ro.
Blocarea proteinei Hsp90 permite neutralizarea, simultan, a unui mare număr de alte proteine diferite care contribuie la dezvoltarea tumorii canceroase.
Potrivit AFP, un studiu clinic de fază II a fost efectuat cu acest nou agent anticancerigen denumit Ganetespid, pe un grup de 25 de pacienţi. Jumătate dintre aceşti pacienţi au fost trataţi cu Ganetespid, combinat cu chimioterapie, în timp ce pentru cealaltă jumătate a grupului s-a aplicat doar chimioterapia.
În urma aplicării tratamentului s-a constatat că speranţa de supravieţuire pentru pacienţii trataţi cu Ganetespid este mai mare, în medie, cu 9,8 luni, faţă de 7,4 luni, în cazul celuilalt grup, o diferenţă de două luni şi jumătate considerată semnificativă pentru acest tip de cancer avansat.
Dacă rezultatele vor fi confirmate de studiul clinic de fază III, în curs, ar fi vorba de un prim tratament, după un deceniu, care permite prelungirea vieţii pentru bolnavii de cancer pulmonar în stadiu avansat.
În plus, această terapie ar putea să dea rezultate şi în cazul bolnavilor care dezvoltă rezistenţă la tratamentele anticancerigene tradiţionale, aceasta explicându-se prin faptul că neutralizarea proteinei Hsp90 blochează şi funcţionarea proteinelor mutante.
"Este primul studiu clinic care demonstrează eficacitatea unui inhibitor al proteinei Hsp90 la pacienţii care suferă de o formă avansată de cancer pulmonar", a subliniat dr Suresh Ramalingam, de la Winship Cancer Institute, Universitatea Emory din Atlanta (Georgia), care a realizat testul şi ale cărui rezultate le-a prezentat în cadrul conferinţei anuale a American Society of Clinical Oncology (ASCO), desfăşurată la Chicago (Illinois, SUA).
Progresele în terapiile contra cancerului pulmonar în formă avansată stagnează de 10 ani. Ganetespid a fost dezvoltat de laboratorul american Synta.