Bursele din întreaga lume s-ar putea prăbuși din nou dacă pandemia revine în forță și atrage după sine noi măsuri de blocaj economic, avertizează FMI. În țară, piața de capital are nevoie de consolidare iar economia are nevoie de atragere de noi investiții. În același timp, Academia Română susține încetarea plăților către pilonul II de pensii și orientarea banilor privați către “afaceri strategice de stat”. Despre soarta pensiilor private în contextul pandemiei, la Jurnalul de Economie cu Daniel Apostol și Radu Crăciun, Președinte și Director General BCR Pensii.
Ce se întâmplă cu pensiile private în pandemie
„Recuperăm pierderile suferite din cauza șocului pe care piețele financiare l-au suferit în urma crizei. A fost o ajustare extrem de severă. Practic de la începutul anului până acum fondurile de pensii private se apropie de situația în care pierderile sunt aproape anulate”, a explicat președintele BCR pensii la Antena 3.
Cum gestionăm fondurile de investiții în această perioadă
Radu Crăciun a explicat că succesul unui fond de investiții este diversificarea: „Cred că trebuie să lămurim o iluzie. Fondurile din investiții nu pot să aibă o rată de succes de 100% a investițiilor pe care le fac. Acesta este motivul pentru care în portofoliul unui fond de investiții și a fondurilor de pensii se află zeci de emitenți. Succesul este diversificarea, tocmai pentru că pot apărea situații neașteptate. Cheia succesului este să nu pui toate ouăle în același coș, dacă o investiție dă greși, celelate să compenseze astfel de pierderi”.