x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 Mehedinţi: PSD a câştigat alegerile parlamentare cu peste 61%

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 Mehedinţi: PSD a câştigat alegerile parlamentare cu peste 61%

12 Dec 2016   •   11:01
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 Mehedinţi: PSD a câştigat alegerile parlamentare cu peste 61%
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINŢIJurnalul.ro vă transmite rezultatele obținute de partide în fiecare județ.

Preşedintele organizaţiei Mehedinţi a PSD, Aladin Georgescu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că "rezultatele scrutinului din 11 decembrie sunt cele aşteptate".

Conform numărătorii paralele realizată la nivelul celor 286 de secţii de votare "candidaţii PSD pentru Camera Deputaţilor au obţinut 62,27 % din numărul de 102.899 voturi valabil exprimate".

"De asemenea, candidaţii social-democraţi pentru Senat au fost votaţi de 61,74% din alegătorii prezenţi la urne", a precizat Georgescu.

Potrivit acestuia, pentru Camera Deputaţilor PNL a obţinut 17,88% din sufragii, ALDE - 7,52%, iar pentru Senat, candidaţii aceloraşi partide au fost votaţi de 18,88 şi 7,82%.

 

Rezultate SENAT 
Lista partide: 
PSD 61.6% 
PNL 18.9% 
ALDE 8% 
PMP 3.2% 
USR 2.7% 
UDMR 0.3%

Rezultate CAMERA DEPUTATILOR 
Lista partide: 
PSD 62.3% 
PNL 17.9% 
ALDE 7.5% 
PMP 3.3% 
USR 2.9% 
UDMR 0.3%

 

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINŢIIată lista candidaților propuși de partide în MEHEDINŢI: 

 

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. PMP

Camera Deputaților

Vișan Gelu

Roșca Emanoil-Răzvan

Drobeta-Turnu

Pîrvu Cristiana

Duță Ion

Popa Alexandru-Nicolae

Drulă Ionel Caius

Senat

Balica Marius

Vlăduț Daniel

Dădălău Mihai-Dragoș

Pușcașiu Luminița

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. UDMR

Camera Deputaților

Szöllösi Tamás

Szakács Tibor

Magyari Zsolt

Samoilă Ida-Karin

Ravasz Csaba

Zsidó Károly

Senat

Zeng Ioan

Balazs Zsuzsika

Balazs Albert-Stefan

Koszta Iolan-Enikő

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. PNL

Camera Deputaților

Popescu Virgil-Daniel

Săceanu Constantin

Florescu Gheorghe

Udriște Iuliu-Alin

Iorgovan Magdalena-Maria

Măciucă Cristian-Ciprian

Senat

Bălu Marius

Firu Stela

Bumbaru Lică-Costel

Mărculescu Dumitru

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. PRU

Camera Deputaților

Stroescu Cornel

Marin Dorel

Bobăiceanu Marius

Călugăru Iulian-Dănuț

Dumangiu Daniel

Scurtu Dorin

Senat

Stana Constantin

Mitroi Aurelian

Sitaru Constantin

Bărăitaru Ion

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. ALDE

Camera Deputaților

Palașcă Viorel

Ciobanu Carmen Ştefania

Gheorghe Ovidiu-Mircea

Mijaiche Alexandru

Nanciu Antoaneta-Renatta

Enache Cătălin

Senat

Sibinescu Ionuț

Spuză Viorel

Tuțu Ecaterina

Sălceanu Gheorghe-Valentin

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. PSD

Camera Deputaților

Trușcă Constantin

Bontea Vlad

Bălănescu Alexandru

Teiș Alina

Simcea Bogdan-Eduard

Cojocaru Nicu-Alexandru

Senat

Mazilu Liviu-Lucian

Baboniu Nastasia-Sanda

Tomoescu Ion-Alin

Drăcea Florin-Ionuț

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. ANR

Camera Deputaților

Marinoff Marius-Călin

Păun Cristian-Alexandru

Popescu Cristian-Călin

Slabu Sorin

Viziru Florina

Alexandrescu Emil

Senat

Graure Vasilica

Pleșca Carmen

Stoica Gheorghe

Neacșu Viorel

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. USR

Camera Deputaților

Deac Vasile

Olei Sandu

Floricică Radu

Tărăbuță Marcel-Florin

Ciovică Maria-Adelina

Apostol Lucian

Senat

Ianculescu Antonio-Mircea

Zaharescu Nicoleta-Daniela

Mitucă Eusebio-Mugurel

Paulescu Augustina-Letiția

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. PRM

Camera Deputaților

Bodea Neculina

Popa Nicolae-Alin

Bobic Nicolae

Petcu Viorel

Ţiu Romulus

Bobic Alisa-Eugenia

Senat

Iancu Marin

Bobic Eugenia

Mihărtescu Liviu

Bădoiu Dumitru

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. PER

Camera Deputaţilor

Durac Dumitru

Gogă Jenică-Cosmin

Manolea Vîlceanu

Barbu Marian

Vladu Mircea

Bojincă Arietu-Retu

Senat

Lehăduș Vanda-Leocadia

Sfatolea Marius-Ovidiu

Sitariu Mihaela

Păun Sănducu Vasile

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. PSR

Camera Deputaților

Olteanu Florian

Lolea Octavian

Luca Mirela

Minciu Ion

Andrei Constantin-Octavian

Bolocan Cezar-Cristian

Senat

Birău Emanoil

Fota Constantin-Dan

Vasilan Mirela-Doina

Zamfirescu Gheorghe

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. PPU

Camera Deputaților

Cercel Dan-Dumitru

Oniga Oana-Liliana

Bîzu Elena-Daniela

Drăghia Petre

Breazu Grigore-Minel

Kessler Editth-Ane-Mari

Senat

Drăghia Georgeta

Mladen Delia

Deaconu Gheorghe

Gusan Elena-Mariana

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 MEHEDINȚI. BUN

Camera Deputaților

Brîncoveanu Ana

Radu Petru

Brînda Sandu

Vladu Cornelia-Lidia

Vladu Ioan-Constantin

Diaconu Elena-Violeta

Senat

Vâșcă Marius-Emilian

Alecse Constantin

Pleșu Sorin-Gheorghe-Dan

Matican Otilia

 

×