x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cine este Sevil Shhaideh, propunerea PSD-ALDE pentru funcția de premier

Cine este Sevil Shhaideh, propunerea PSD-ALDE pentru funcția de premier

21 Dec 2016   •   12:06
Cine este Sevil Shhaideh, propunerea PSD-ALDE pentru funcția de premier

PSD şi ALDE au propus-o pe Sevil Shhaideh pentru funcția de prim-ministru al României, după consultările, de astăzi, de la Palatul Cotroceni.

Sevil Shaaideh a fost numită mai 2015 ministru al Dezvoltării, în guvernul Ponta. Ea a lucrat aproape două decenii la Consiliul Judeţean Constanţa.

Sevil Shhaideh s-a născut la 4 decembrie 1964.

A absolvit Facultatea de Planificare Economică și Cibernetică din cadrul Academiei de Științe Economice din București în 1987.

A urmat o serie de cursuri de perfecționare: expert în administrație publică (USAID, Washington DC, SUA, 1995) și manager ONG (USAID, Washington DC, SUA, 2001), manager de proiect (Oracle University, 2002 și PM Solutions România, 2004), auditor (TUV Institution, 2003).

Are o diplomă de Master în Managementul Proiectelor de Afaceri, obținută în cadrul Facultății de Științe Economice a Universității ''Ovidius'' (2005-2007).

Și-a început cariera profesională ca analist programator în cadrul Trustului pentru Mecanizarea Agriculturii Constanța (1987-1991), a devenit, apoi, manager Sisteme Informatice în cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială a județului Constanța (1991-1993) și director Sisteme Informatice în cadrul Consiliului Județean Constanța (1993-2007).

A ocupat funcția de coordonator responsabil cu elaborarea amendamentelor legislative cu privire la actele normative ce reglementează administrația publică locală în cadrul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și de director general, Direcția Generală de Proiecte, Consiliul Județean Constanța (2007-2012).

Este președinte al Asociației Naționale a Informaticienilor din Administrația Publică (ANIAP) din 2000.

Este secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) din mai 2012.

A ocupat portofoliul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în Guvernul Victor Ponta IV, în perioada 20 mai 2015 - 4 noiembrie 2015, ca urmare a demisiei lui Liviu Dragnea. 

Este căsătorită. 

×
Subiecte în articol: Sevil Shhaideh