x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Falimentul suflă cu putere peste eolienele României

Falimentul suflă cu putere peste eolienele României

de Adrian Stoica    |    27 Ian 2016   •   22:21
Falimentul suflă cu putere peste eolienele României
Sursa foto: Isaac74/Getty Images/iStockphoto

Odată cu apariţia Legii 2020/2008 prin care a fost introdusă schema de subvenţionare a energiei din surse regenerabile, acest sector a reuşit să atragă investiţii de peste opt miliarde euro. Deşi recunosc că la vremea respectivă în România energia regenerabilă era una dintre cele mai subvenţionate din Europa, investitorii se plâng acum că sunt împinşi la faliment după ce autorităţile au decis în 2013 să modifice, peste noapte, legislaţia.

Cel mai afectat sector este cel al industriei eoliene, aici fiind localizate şi cele mai mari investiții. Vorbim despre proiecte care au atras peste 4,8 miliarde de euro şi au generat o putere instalată de 3.000 MW, potrivit Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA). După ce Guvernul a decis, la 1 iulie 2013, să amâne plata unor certificate verzi pentru anul 2017, respectiv 2018, în încercarea de a reduce factura la energie electrică, investiţiile s-au redus dramatic.

Legi fără studiu de impact

La vremea respectivă, fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, cel care a promovat această modificare, recunoştea că nu a studiat impactul acestei schimbări legislative. „Potrivit unui studiu realizat de Ernst and Young, la nivelul industriei eoliene s-a înregistrat o pierdere netă de 2,1 miliarde de lei aferentă anului financiar 2014 (aproape 0,5 miliarde euro). În mod sigur, această pierdere va fi înregistrată şi la nivelul lui 2015. Mai mare chiar pentru că au apărut noi capacităţi în 2014, majorând astfel volumul deficitelor financiare”, susţine Cătălina Dragomir, preşedintele RWEA.

Tranzacţionarea CV, blocată
Pe lângă amânarea la plată a unor certificate, Executivul continuă să limiteze cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, încălcând astfel Legea 220. Potrivit acesteia, în 2014 cota a fost de 11.1% faţă de 15% , în 2015 de 11.9% faţă de 16%, iar în 2016 a fost stabilită la 12,15% faţă de 17%. Aşa se face că în acest moment tranzacţionarea certificatelor verzi este aproape blocată şi se estimează că până la sfârşitul anului întreaga industrie a regenerabilelor va înregistra un excedent de aproximativ 6,5 milioane de certificate.

Pierderile sunt evidente, mai ales că valabilitatea certificatelor emise este de un an de zile, iar impozitarea lor se face în momentul acordării producătorilor, şi nu la vânzare. „Dat fiind faptul că în 2015 numărul de CV ce nu vor fi valorificate este de circa două treimi, estimăm că acelaşi procent de certificate ce nu vor fi vândute va fi înregistrat şi în 2016”, ne-a declarat preşedintele RWEA.

Inflație de certificate verzi
În intervalul 1 aprilie 2017- 31 decembrie 2017, producătorii eolieni vor primi la zi toate CV amânate, urmând ca pentru celelalte tehnologii (solar, biomasă, microhidrocentrale) să le primească începând cu 1 aprilie 2018. Ce vor face investitorii cu acestea, nimeni nu ştie.

„Nu există nicio garanţie în acest moment a vânzării CV care au fost amânate. Ele vor fi recuperate, în sensul că vor apărea electronic în contul producătorului, dar este foarte posibil să nu însemne nimic dacă legislaţia de astăzi este menţinută în continuare”, potrivit Cătălinei Dragomir.

Statul nu are nicio soluţie
La problemele pieţei energiei regenerabile, statul nu prea are soluţii, deşi tot el le-a generat. O schemă de subvenţionare mult prea binevoitoare, urmată de o modificare radicală a legislaţiei, care a trimis investitorii în corzi. Ministerul Energiei ia acum în calcul ca statul să răscumpere anul viitor o parte din certificatele amânate la plată pentru a diminua din pierderile provocate investitorilor. Pentru că banii sunt o problemă, cei din minister vor încerca să atragă nişte fonduri de la Uniunea Europeană.

Statistica OPCOM arată că în primele 11 luni ale lui 2015 s-au emis 13,25 milioane CV (pentru toate tehnologiile) și s-au tranzacționat aproximativ 9 milioane.

Pe lângă micşorarea cotei de electricitate obţinută din surse regenerabile de energie, mai există şi taxa pe construcţii speciale, care împovărează, în mod suplimentar, industria. În plus, dincolo de legislaţia primară, ANRE generează uneori o legislaţie secundară care adaugă alte probleme şi incertitudini industriei eoliene
 

×
Subiecte în articol: eoliene certificate verzi