x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Încurajați de stat să șomeze cu anii

Încurajați de stat să șomeze cu anii

de Adrian Stoica    |    08 Ian 2018   •   13:10
Încurajați de stat să șomeze cu anii
Sursa foto: Dan Marinescu/INTACT IMAGES

Eficienţa cu care sunt cheltuite miliarde de lei anual pentru asistenţa socială a persoanelor defavorizate este foarte limitată. Este un adevăr cunoscut de toată lumea, dar politicienii, indiferent de culoare lor, evită să restructureze acest sistem pentru că el este folosit de foarte multe ori ca paravan al mitei electorale. Mulţi dintre beneficiarii acestor ajutoare au încetat de ani de zile să-şi mai caute un loc de muncă după ce au constatat că pot trăi  bine doar stând cu mâna întinsă. La finele lui 2016 peste jumătate din familiile beneficiare de venit minim garantat erau în plată de peste trei ani, iar o treime din acestea figurau ca beneficiare a acestui drept de peste cinci ani. În aceste condiţii, Curţii de Conturi consideră că se impune reanalizarea legislației în domeniul protecţiei sociale în sensul diminuării numărului de persoane inactive.

 

Fondurile publice alocate pentru susținerea sistemului de asistență socială, acordate prin bugetul Ministerului Muncii, au fost în anul 2016 de 11,702 miliarde de lei (2,606 miliarde de euro), reprezentând 1,40% din produsul intern brut al României. De exemplu, numai suma plătită pentru întreg programul de acordare a venitului minim garantat (ajutorul social, contribuții pentru asigurările de sănătate și asigurarea obligatorie a locuințelor) în anul 2016 a fost de 863 milioane de lei, mai mare cu 146 milioane lei decât în anul 2015, ceea ce a însemnat o creştere cu 20% a acestor cheltuieli. Numărul mediu de familii beneficiare de ajutor social a crescut considerabil în perioada 2011-2016, de la 186.704 familii la 244.814 familii (+ 24%).

 

Ne batem cu bulgarii

România se află pe penultimul loc în UE-28, cu o pondere de 38,8% a populației expusă riscului sărăciei sau excluziunii sociale fiind devansată de Bulgaria cu o pondere de 40,4%, se arată într-un raport al Curţii de Conturi privind „Performanța acordării unor beneficii de asistență socială pentru prevenirea și combaterea sărăciei, susținerea copilului și a familiei”. În anul 2016, comparativ cu anul 2008, conform datelor publicate de Eurostat, ponderea persoanelor din România care se confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială în totalul populației a scăzut cu 5,4 puncte procentuale, aceasta fiind una dintre cele mai mari reduceri dintre statele membre ale Uniunii Europene, după Polonia și Letonia, se precizează în documentul citat.

Riscul de sărăcie este extrem

 

În anul 2016, în România, numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială a fost de 7.694.000 persoane în creștere cu 259.000 persoane față de anul 2015 și în scădere cu 349.000 persoane față de anul 2014. Raportat la populația totală a României, numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială în anul 2016 a fost de 38,8%, în creștere cu 1,4 puncte procentuale (pp) față de anul 2015 și în scădere cu 1,5 pp față de anul 2014. Rata sărăciei relative a fost de 25,3% în anul 2016, în scădere ușoară față de anul 2015 (0,1pp), dar în creștere cu 0,2 pp față de anul 2014, numărul persoanelor aflate în sărăcie relativă fiind de 1.757 mii persoane. Mai mult decât atât, numărul persoanelor afectate de privațiuni materiale severe a fost de 4.707.000 persoane, ceea ce a reprezentat 23,8% din totalul populației, în creștere cu 1,1pp față de anul 2015.

 

 

Pentru anul 2008, ales ca an de referință la nivelul UE, pragul utilizat pentru calcularea ratei expunerii la riscul de sărăcie a fost de 459 lei/lună, în timp ce la nivelul anului 2015 acest prag a fost de 514 lei/lună6 , ceea ce înseamnă că o persoană care a realizat venituri sub acest prag era săracă.

 

Deşi datele statistice arată că sărăcia este în scădere, în România persistă inegalități mari în materie de venituri, ţara noastră având unul dintre cele mai ridicate niveluri de inegalitate a veniturilor din UE și aceasta este în creștere.

 

-Rata sărăciei în rândul persoanelor încadrate în muncă este dublă față de media UE;

-Riscul de sărăcie al romilor este de aproape trei ori mai mare decât cel al restului populației;

-Lipsa oricărei experiențe profesionale, un nivel scăzut de competențe și de educație și posibilități limitate de angajare sunt principalele obstacole care împiedică persoanele sărace să își găsească un loc de muncă;

-Problema este acută în zonele rurale și marginalizate, unde posibilitățile de angajare în alte domenii decât agricultura de (semi)subzistență sunt destul de limitate;

 

19.039.000 lei au fost încasaţi ilegal în anul 2017 de către beneficiarii dreptului de ajutor social, după ce în 2016 această sumă fusese de 27.429.000 lei.

 

Contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele din familiile beneficiare de venit minim garantat, plătită de stat, în anul 2016 a fost de 45 milioane lei, cu şapte milioane de lei (+20%) mai mare decât în anul anterior, iar asigurarea obligatorie a locuințelor beneficiarilor de ajutor social a însemnat cheltuirea sumei de trei milioane de lei, corespunzătoare unui număr de 52.434 familii beneficiare de venit minim garantat (21% din total).

×