Șoferii vor circula normal pe Autostrada Soarelui în perioada 15 iunie - 15 septembrie, pentru că nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreţinere, a declarat la un post de televiziune ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) l-au informat pe ministru că în noaptea de 11 spre 12 iunie (joi spre vineri), marcajele vor fi realizate şi toate restricţiile pe Autostrada Soarelui vor fi ridicate, astfel încât weekend-ul următor să nu se mai efectueze operațiuni care ar putea provoca ambuteiaje.
“Rămân circa 30 de kilometri la care se va interveni după 15 septembrie. Este anormal ca în sezonul estival, Compania de Drumuri să execute lucrări pe A2”, a spus Bode.
El a menționat că pentru 2020, sunt programate lucrări de întreţinere periodică, covoare asfaltice, îmbrăcăminte, reciclări pe 65 din cei 230 de kilometri ai Autostrăzii Soarelui Bucureşti-Constanţa. În primele cinci luni ale anului, au fost finalizate, pe această arteră, lucrări de întreținere pe 33 de kilometri.