x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Petrom oferă energie la un preţ mai mic decât Complexul Energetic Oltenia!

Petrom oferă energie la un preţ mai mic decât Complexul Energetic Oltenia!

19 Aug 2013   •   17:45
Petrom oferă energie la un preţ mai mic decât Complexul Energetic Oltenia!

OMV Petrom a scos la vânzare, pe bursa de energie OPCOM, o cantitate de 175.200 de MWh de electricitate, cu livrare pe întregul an viitor, la un preţ mai mic decât cel din ofertele Complexului Energetic Oltenia.

Licitaţiile organizate de Petrom vor avea loc pe 23 august, iar perioada de livrare a energiei este 1 ianuarie - 31 decembrie 2014.

Petrom a împărţit această cantitate de energie în 4 pachete a câte 43.800 de MWh, la preţul minim de 178,5 lei pe MWh, în timp ce Complexul Energetic Oltenia a scos la vânzare energie la un preţ minim de 184 de lei pe MWh.

Petrom mai vinde şi alte două pachete de energie, de câte 14.645 de MWh cu 177 de lei pe MWh, cu livrare în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2013.

Petrom a pus în funcţiune anul trecut centrala de la Brazi, pe gaze, care are o capacitate de 860 de MW şi poate asigura 9% din energia generată la nivel naţional.

Centrala de la Brazi este al treilea cel mai ieftin producător de energie din România, după Hidroelectrica şi Nuclearelectrica.

×