x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Plafon pentru recuperatorii de credite

Plafon pentru recuperatorii de credite

de Adrian Stoica    |    29 Noi 2017   •   08:56
Plafon pentru recuperatorii de credite
Sursa foto: Gajus/Getty Images/iStockphoto

Suma pe care recuperatorii de credite o pot solicita debitorilor ar putea să fie plafonată la dublul sumei pentru care a fost preluată creanţa de la bănci, potrivit unui proiect de lege iniţiat de un grup de senatori, care a primit ieri aviz favorabil în comisiile reunite de buget-finanţe şi cea economică din Senat. "Cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite de acesta pentru a cumpăra creanţa de la cedent", se arată în proiectul pentru modificarea OG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Prevederea, dacă va fi votată de Parlament, se va aplica inclusiv contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare. Senatorul PNL Daniel Zamfir, unul dintre iniţiatori, a spus că această prevedere a existat în legislaţia românească, dar a fost eliminată în 2011. Potrivit acestuia, de cele mai multe ori există înţelegeri între bănci, recuperatori şi executori, existând multe reclamaţii în acest sens.

×
Subiecte în articol: recuperatorii de credite