x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ratele la bănci, umflate de colapsul din Grecia

Ratele la bănci, umflate de colapsul din Grecia

de Daniela Ivan    |    18 Iun 2015   •   23:02
Ratele la bănci, umflate de colapsul din Grecia

Europa este în fierbere pentru că Grecia este aproape în faliment, la un pas de a ieşi din Zona euro. Are nevoie urgent de 1,574 miliarde de euro pentru a returna împrumuturile către Fondul Monetar Internațional, scadente în luna iunie. Efectele se simt deja la Bucureşti: leul a slăbit, turiştii se gândesc la anularea vacanţelor în Elada, iar afacerile băncilor greceşti ar putea intra la apă.

Leul s-a depreciat cu 1,24%, începând cu data de 4 iunie, când Grecia a anunţat că va amâna plata ratelor către FMI în valoare de 300 de milioane de euro. Pare puţin, nu însă şi pentru românii care au credite la bancă sau chirii de achitat în euro. Cine are o rată de 200 de euro scoate din buzunar cu 12 lei mai mult decât în urmă cu două săptămâni, cine are o rată de 400 de euro a pierdut 24 de lei din diferenţele de curs. „Deprecierea leului are loc în contextul creşterii îngri¬jorărilor legate de posibilitatea ca Grecia să intre în incapacitate de plată. În acest context, investi¬torii au preferat să îşi micşoreze expunerile pe activele considerate a fi mai riscante, motiv pentru care valoarea leului, a titlurilor de stat româneşti şi a acţiunilor, în general, a fost în scădere”, a declarat Radu Crăciun, economist-şef BCR. Depozitele populaţiei din băncile cu capital grecesc din România sunt garan¬tate în limita a 100.000 de euro pe bancă şi deponent, iar băncile autohtone, filiale ale marilor grupuri elene, sunt reglementate şi supravegheate de BNR. În România activează patru bănci cu acţionariat grecesc: Bancpost, deţinută de EFG-Eurobank, Alpha Bank, Piraeus Bank şi Banca Românească (deţinută de National Bank of Greece). Analiştii economici sfătuiesc românii să nu acţioneze emoţional şi să-şi lichideze depozitele din bănci pentru că pierd fără vre-un rost dobânzile. Singurul efect în caz de Grexit ar putea fi că afacerile greceşti, inclusiv cele bancare, se vor reduce, banii fiind transferaţi acasă.

Care sunt scenariile și urmările
Pentru prima dată, în spatele uşilor închise se discută serios despre posibilitatea ca Grecia să intre în incapacitate de plată, din cauza impasului în negocierile cu creditorii internaţionali. Există trei posibile scenarii pentru ce s-ar putea întâmpla cu Grecia la sfârşitul acestei luni. Cel mai favorabil, dar puţin probabil, ar fi încheierea unui acord prin care să accepte reforme în schimbul tranşei de 7,2 miliarde de euro, evitând astfel intrarea în inca¬pacitate de plată. A doua posibil¬itate ar fi o nouă extindere a actualului program de asistenţă financiară, care expiră luna aceasta. A treia variantă, discutată oficial pentru prima dată la nivel înalt în UE, ar fi acceptarea ideii că Grecia ar putea intra în faliment. Se discută posibilitatea ca Grecia să aibă nevoie de o monedă paralelă alături de euro. Tsipras discută şi alte variante, la Sankt Petersburg, cu Putin.


De ce face febră leul dacă euro are gripă
Leul este considerat de către investitori o monedă-satelit a euro, o monedă prea mică, care nu stă pe propriile-i picioare şi care depinde destul de mult de ce se întâmplă prin Uniunea Europeană.
„Problemele economiei europene sunt şi problemele leului, iar problemele monedei unice pot fi considerate într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin direct, şi proble¬mele leului, date fiind, pe de o parte, relaţia de dependenţă a economiei româneşti de cea europeană, iar pe de altă parte, procesul de trecere la euro pe care România îl parcurge”, a declarat Laurenţiu Roşoiu, director adjunct Star Asset Management. Acesta a mai explicat că şocurile resimţite de moneda euro tind să se transmită (chiar dacă asimetric!) asupra leului, mai ales printr-un fenomen de contagiune psihologică, ce face adesea ca leul să supra-reacţioneze, din cauza statu¬tului său de monedă lipsită de greutate şi importanţă, aflată la periferia sistemului economic european. Prin urmare, un eventual Grexit, care va afecta euro în sensul deprecierii în raport cu alte valute de referinţă, ar putea afecta în acelaşi sens şi leul; pe de altă parte, cum piaţa valutară locală este o piaţă extrem de mică, de ermetică şi relativ controlată, tendinţele de suprareacţie ale leului pot fi mai uşor gestionate pe termene scurte.

Moneda naţională este influenţată atât de factori interni, cât şi de factori externi, factori care pot fi de natură economică şi/sau politică etc. În plan extern, avem tensiunile din Grecia care pot genera dezechilibre la nivelul monedelor europene şi al pieţelor financiare. În plan intern, avem tensiunile politice din ultima perioadă care pot genera instabilitate.

Florian Libocor, economist-şef BRD
 

×