x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sindicatele: „Alba-neagra cu contribuţiile sociale”

Sindicatele: „Alba-neagra cu contribuţiile sociale”

de Alice Petrescu    |    14 Sep 2017   •   12:30
Sindicatele: „Alba-neagra cu contribuţiile sociale”
Sursa foto: Diana Oros

România va fi de la 1 ianuarie 2018 singurul stat din Uniunea Europeană în care contribuțiile sociale vor fi asumate numai de angajat. Intenţia Guvernului este unică în lume şi încalcă convenții internaționale ratificate de România. În plus, salariile vor scădea pentru că Executivul nu poate garanta includerea contribuțiilor angajatorului în câștigul salarial brut decât în cazul salariului minim și al bugetarilor, susţin reprezentanţii Blocul Naţional Sindical.

În nici o țară din Europa finanțarea sistemului de securitate socială nu se asigură exclusiv de către angajat, pentru că vorbim de solidaritate și de responsabilitate socială asumată în mod echilibrat între angajat și angajator, spun liderii  Blocul Naţional Sindical. Nici la nivel mondial, din cele 119 țări care au în implementare un sistem de protecție socială, nici măcar una nu are în întregime această sarcină alocată exclusiv angajatului.

În plus, măsura propusă de Guvern încalcă flagrant patru convenții internaționale ratificate de România cu privire la sistemele de securitate socială, recomandări ale OIM sau directive europene prin renunţarea la principiile solidaritaţii și asumării echitabile și echilibrate a sarcinii finanțării. Este vorba despre Convenția nr. 102/1952 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE, Recomandarea OIM nr 202/2012 şi Recomandarea OIM 67 /1944.

Scad salariile de la privaţi

Sindicatele spun că este probabil ca salariații din sectorul privat să suporte din salariul net acest transfer de contribuţii, cu unele ajustări generate de evoluția salariului minim. Actualmente Guvernul nu poate garanta includerea contribuțiilor angajatorului în câștigul salarial brut decât în cazul salariului minim și al salariilor din sectorul bugetar, spun sindicatele.

„ Pentru salariații din sectorul economic, alții decât cei încadrați la nivelul salariului minim, Guvernul se bazează în acest proces pe un singur mecanism – buna credință a angajatorilor sau altfel spus ”mila lui Dumnezeu”.

Dumitru Costin, liderul BNS

Chiar dacă toți angajatorii din România ar da dovadă de bună credință, atât pentru ei cât și pentru angajaţi, acest proces de transfer va fi un coșmar, spune liderul BNS. Acesta explică că în baza de cacul a contribuțiilor sociale sunt incluse componente ale salariului cum ar fi sporuri, sau beneficii în bani sau în natură - care sunt sau nu permanente, drept urmare, și dacă angajatorul ar fi de acord să includă în câștigul salarial contribuțiile plătite anterior de angajator, acest proces ar fi unul extrem de greoi și birocratic.

Azi angajatul plătește contribuții sociale 16,5% și impozit pe salarii – 16%, de la 1 ianuarie salariatul va plăti contribuții sociale – 35% și impozit pe salariu 10%. Angajatorul plătește azi contribuții sociale - 22,75%, de la 1 ianuarie 2018 va plăti - 0%.

Petiţie. NU Experimentelor Sociale pe Români!

Blocul Național Sindical inițiază Campania socială ”NU Experimentelor Sociale pe Români!” ce dorește să stopeze iniţiativa ca aceste contribuțiile sociale să fie sunt aruncate doar pe umerii angajaților. Campania se adresează tuturor românilor, actuali sau viitori beneficiari ai sistemului de asigurări sociale, indiferent dacă sunt sau nu sunt membri de sindicat.  Campania se va desfășura pe durata a 30 de zile, atât în spațiul virtual, cât și pe toate canalele media.

×
Subiecte în articol: contributii sociale