x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Statul a naţionalizat Şantierul Mangalia. Damen a acceptat să fie acţionar minoritar

Statul a naţionalizat Şantierul Mangalia. Damen a acceptat să fie acţionar minoritar

de Cristian Anton    |    23 Mar 2018   •   08:21
Statul a naţionalizat Şantierul Mangalia. Damen a acceptat să fie acţionar minoritar

Statul român va deţine pachetul majoritar de acţiuni la Şantierul Mangalia şi va forma un joint venture cu olandezii de la Damen, a anunţat joi Ministerul Economiei. Ministerul a renunţat astfel la dreptul de preempţiune, după ce a blocat activitatea şantierului mai bine de patru luni, împotrivindu-se preluării acestuia tot de către Damen, în noiembrie 2017.

Şantierul Naval 2 Mai SA, societatea Ministerului Economiei, va renunţa la exercitarea dreptului de preferinţă la achiziţia pachetului de acţiuni deţinut de Daewoo Shipbuilding&Marine Engineering la societatea Daewoo Mangalia Heavy Industries SA, urmând ca, ulterior, Damen Shypyards Group să cesioneze, cu titlu gratuit, către partea română, un procent de 2% din pachetul de acţiuni, astfel încât structura de acţionariat a societăţii mixte care rezultă în urma asocierii să arate astfel: 51% deţinute de români, respectiv 49% de olandezi. După Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor SN 2 Mai SA, de pe 30 martie, partea română va intra în discuţii pentru elaborarea statului societăţii mixte. Anunţul tranzacţiei a venit în acelaşi timp cu mitingul organizat joi de câteva sute de membri ai Sindicatului Liber Navalistul Mangalia, care au protestat în faţa Ministerului Economiei faţă de situaţia şantierului. Protestatarii au suflat din vuvuzele, fluiere şi au scandat lozinci, strigând „Hoţii” şi solicitând demisia ministrului. Daewoo a lăsat şantierul cu datorii de 1,2 miliarde de euro. În noiembrie 2017, după un an şi jumătate de negocieri, sud-coreenii şi-au vândut participaţia de 51% olandezilor de la Damen, pentru 26 de milioane de euro, dar statul a decis atunci să blocheze tranzacţia.

„Este pentru prima dată în ultimii 28 de ani când statul român preia controlul asupra unui obiectiv industrial strategic privatizat. Din calitatea de acţionar majoritar putem să protejăm eficient interesele statului român”, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă


 

×