Astăzi e ziua ta, Eugen Cristea

Se merge la teatru pentru că acesta oferă o imagine asupra lumii şi a oamenilor din ea, cu calităţile lor, curaj, prietenie, loialitate. Teatrul este iubit pentru simplitatea şi puritatea sa, pentru faptul că spune poveşti cu mai mult de o mie de cuvinte, poveşti despre eroism, curaj şi iubire. Nu este uşor să oferi asta marelui public, ca actor. Şi totuşi, uităm astăzi cât de vulnerabili sunt artiştii în adâncurile fiinţei lor. Cât de copleşitor este efortul lor de a arde pe scenă în fiecare seară. Unul dintre povestitorii pe care încă îi mai avem este Eugen Cristea, căruia parcă nimic nu-i stinge sclipirea veselă, complice, din priviri, nimic nu-i înmoaie dulcea şmecherie de “băiat de comitet”, căruia toţi taximetriştii i se plâng de greutăţile vieţii, nimic nu-i poate frânge spiritul de luptător, chiar şi cu morile de vânt. Eugen Cristea îşi sărbătoreşte astăzi de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Există încă apetenţă pentru artă şi asta mă motivează
“România trebuie restartată. Trebuie dat delete şi restart”
“Recunosc, am un an şi cu satisfacţii. Am concerte, am spectacole, în afara Naţionalului. Motivaţia ar fi că regizorii vor oameni din afară. Păi, dacă vor oameni din afară de ce nu merg ei la alte teatre?! Nu pui Hamlet fără Hamlet, nu-l pui dacă ai numai Groparul, nu?  Am avut parte, chiar săptămâna trecută, de o adevărată performanţă. Am jucat în şase titluri total diferite, ceea ce eu zic că nu e chiar floare la ureche. Dacă de aproape zece ani sunt internat la Naţional, în Salonul Refuzaţilor, nu am ce să fac. Chiar mă gândeam zilele trecute ce ar fi făcut altcineva fără forţa şi echilibrul meu, dăruirea mea şi spiritul de întreprinzător până la urmă, pentru că mai am colegi în aceeaşi situaţie care au depus armele. Eu nu vreau să le depun, eu vreau să le stau ca un fir de nisip printre dinţi. S-a ajuns la o stare pe care nici nu ştiu cum să o descriu atâta vreme cât conducătorii de instituţii sunt făcuţi după chipul şi asemănarea marelui konducător, cu k. S-a creat o societate cu animozităţi, am mai vorbit despre asta, cu violenţe, cu o ură între oameni, încât am încercat prin mica trupă pe care o avem să aducem bucurie, generozitate şi un pic de echilibru. Cu «Gâlcevile din Chioggia» şi «Avarul» am avut un succes imens la Constanţa. În mod gratuit ne-am dus toţi la un festival iniţiat de un colegiu de acolo, «Mircea cel Bătrân». Nu cred că alţi colegi de-ai mei ar fi făcut asta. Este o perioadă grea, dar lupt strângând din dinţi şi ca să-l citez pe unul dintre puţinii prieteni care mi-au mai rămas, Mihai Mălaimare, «Tare mi-aş dori din când în când o mitralieră». Deocamdată nu am decât una cu cuvinte şi cu talent.

După 1989 am început să iubesc animalele mai mult decât oamenii, spun asta cu toată responsabilitatea. M-am săturat de cerşetori, m-am săturat de hoţi. Sunt cuprins de un adânc sentiment de scârbă neostoită, nu credeam că poporul acesta atât de lăudat în istorie, «codrul frate cu românul» poate să fie într-un asemenea hal de degradare morală. Există o răutate în privirea oamenilor pe care e de ajuns să mergi pe stradă să o simţi. Când mă plimb cu căţelul meu, care e un blânduţ şi un drăguţ, nimeresc mereu câte o bunică cu un copil la fel ca ea, care sar trei paşi mai încolo de parcă ar fi dat cu ochii de vreo fiară şi nu de un căţel. Sunt scârbit. De Sărbători România ajunge un imens grătar, dacă asta este civilizaţie, dacă asta ne-am dorit, nu mă mir că şi eu mă încadrez în cei 66 la sută care l-ar vrea pe Ceauşescu preşedinte. Am văzut statisticile şi nu am fost deloc uluit. De ce aş alege asta? Pentru că mă simţeam respectat, aşezat la locul care mi se cuvenea, iar lucrurile în marea lor majoritate se făceau cinstit. Nu mai ştim să gândim nuanţat. Gândim doar în alb şi negru. De fapt, mai mult în negru. Am spus de curând când am fost invitat la o televiziune şi se vorbea de vedete, «Voi sunteţi de vină, pentru că voi aţi adus pe micile ecrane elodii, cioci, biănci, toance. Voi le-aţi scos în faţă şi apoi vă întrebaţi unde sunt valorile adevărate. Biăncile şi toancele au emisiuni de trei ore şi noi când ajungem suntem anunţaţi că mai avem zece minute. Când să spun ce am de spus? Unde e marea libertate de a vorbi pe care am câştigat-o? La ce mă ajută? România trebuie restartată. Trebuie dat delete şi restart. Suntem defecţi şi cei mai defecţi ne conduc din păcate. Sunt toţi în aceeaşi oală. Am mai spus că nu mai calc la alegeri. Mă ţin de cuvânt. Ce mă ţine încă pe metereze? Motivaţia mea? Există încă apetenţă pentru artă. Am să mă zbat cât mă ţin puterile pentru asta.”