x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Tudor Gheorghe. “Îmi sunt contemporan şi îmi e de ajuns”

Astăzi e ziua ta, Tudor Gheorghe. “Îmi sunt contemporan şi îmi e de ajuns”

de Dana Andronie    |    01 Aug 2014   •   00:13
Astăzi e ziua ta, Tudor Gheorghe. “Îmi sunt contemporan şi îmi e de ajuns”
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images
O naţie fără cultură nu-i nimic!
Parcursul vieţii sale culturale n-a fost făcut pe zigzaguri, pe “modă”. N-a ţinut cont de curente, de modă, nu s-a luat după nimeni, ci doar după el însuşi. De aceea este un personaj singular în peisajul culturii române, reuşind să aibă un public “ales”, după chipul şi asemănarea sa. Astăzi, “olteanul universal” împlineşte 69 de ani.

Cu cât se îndepărtează mai mult de latura histrionică a show-bizului şi se duce în profunzimea lucrurilor culturale, o anumită categorie a publicului tot vine cu interes. Şi-a păstrat coloana vertebrală, care este la fel de rară ca aceea a infinitului şi la fel de greu de păstrat ca şi ceea ce ne-a lăsat Brâncuşi. Este un artist care ne spune, pe scenă, ceea ce crede, indiferent cât de dur este mesajul său... “Eu nu spun adevărul cu răutate. O spun cu o anume părăre de rău. Iar eu mă duc în fiecare an la Techirghiol şi am grijă de coloană, mă nămolesc ca să pot să fiu”, ne-a mărturisit Tudor Gheorghe.

“Olteanul universal” este fericit că nu face parte din categoria “artiştilor” promovaţi la tv şi radio. A rămas aşa cum a fost o viaţă întreagă, foarte singular în peisajul acesta al culturii române. Vorba lui Romulus Vulpescu: “Îmi sunt contemporan şi îmi e de ajuns”.

A redescoperit şi a restituit, cu graţie, lucruri esenţiale culturii naţionale. Şi îi este de ajuns. Îşi duce la capăt menirea, fiind conştient că o naţie fără cultură nu-i nimic!

Recunoaşte că este prins de streche, a nedumirit critica cu ale sale cântece stranii, iar după ce Traian Băsescu a descoperit că 90% dintre români ascultă manele, se ocupă de ceilalţi 10% – şi se jură că este fericit şi mai spune cât îl ţine talentul: “Ce meserie liberă e arta!”. La mulţi ani, Tudor Gheorghe, să te ţină Dumnezeu sănătos pentru a face un bine culturii româneşti!

×
Subiecte în articol: Tudor Gheorghe vedete