x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Shinya Ozaki

Omul zilei - Shinya Ozaki

de Sebastian S. Eduard    |    30 Iul 2014   •   17:15
Omul zilei - Shinya Ozaki
dirijor
Ambasada Japoniei la Bucureşti a anunţat într-un comunicat de presă, că dirijorul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, Shinya Ozaki, este pe lista celor 108 persoane care au primit în acest an Premiul Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei.
Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Japoniei la Bucureşti, Ministerul Afacerilor Externe din Japonia a anunţat, pe data de 24 iulie 2014, numele persoanelor cărora le-a fost decernat Premiul Ministrului Afacerilor Externe pentru anul acesta, iar din România a fost desemnat Shinya Ozaki, dirijor permanent al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, pentru contribuţia adusă la promovarea înţelegerii reciproce dintre Japonia şi România.
“Maestrul Shinya Ozaki este de mai bine de 20 de ani dirijor permanent al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, perioadă în care a depus toate eforturile pentru dezvoltarea schimburilor culturale japonezo-române prin intermediul muzicii. A contribuit, de asemenea, la organizarea a numeroase evenimente de promovare atât a culturii japoneze în România, cât şi a culturii româneşti în Japonia, în calitate de reprezentant local al Asociaţiei Kumamoto România, înfiinţată în anul 2002. Premierul Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei se acordă persoanelor sau organizaţiilor care şi-au adus o contribuţie deosebită la promovarea relaţiilor de prietenie dintre Japonia şi alte ţări, în diferite domenii”, precizează documentul.
Jurnalul Naţional se înclină în faţa performanţei sale şi în semn de omagiu îl declară “Omul Zilei”.

×