x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Forţa trecutului induce vedenii...

Forţa trecutului induce vedenii...

de Clara Margineanu    |    29 Apr 2009   •   00:00
 Forţa trecutului induce vedenii...

Fiinţa lui Mateiu Caragiale (născut în 1885) a fost întunecată de drame şi contorsionări sufleteşti. Nu îşi dorea atât gloria literară, cât pe cea socială, marcat probabil de condiţia sa socială de fiu nelegitim al lui I.L. Caragiale, adică bastard.



În orice caz, era nefericit. A încercat să intre în diplomaţie, a curtat asiduu doamne cu situaţii materiale deosebite. Şi-a dorit mult să se fi născut aristocrat, şi-a tot căutat rădăcinile nobi­liare. A cunoscut lumea cârciumilor, a jucătorilor de cărţi, a femeilor uşoare, dar a frecventat şi lumea bună, jokey-cluburi, saloanele aristocraţiei. Era un om de lume, atras de high-life-ul începutului de secol XX. S-a căsătorit la 38 de ani cu Ma­rica Sion, care avea 63. Doamna Sion i-a oferit o viaţă tihnită, relaxată şi o moşie cu un conac, unde înalţă în 1928 propriul steag cu blazon. Moare la 51 de ani, soţia sa supravieţuindu-i încă zece ani.

Se ştie că Mateiu Caragiale şi-a scris Craii... mai mult pe diverse mese de restaurant. Astăzi ne putem imagina că acele cârciumi se aflau pe străzile Covaci, Şelari, Gabroveni, Lipscani din Bucureştiul de altădată. Pe vremea aceea, Mateiu Caragiale locuia în diverse chirii, din care se muta des. Conceptul romanului îl conturează în 1909. Romanul Craii de Curtea-Veche a fost tipărit pentru prima dată în 1929 la Editura Cartea Românească.

Aristocrat închipuit sau nu, Mateiu considera că fanteziile sunt daruri de mare rang şi că, fără ele, viaţa ar fi lamentabilă. Este limpede că el s-a autoconstruit, s-a reinventat şi a devenit un personaj cu atribute compensatorii pentru frustrările originii sale nelegitime. Mateiu Caragiale s-a autoexilat în fantasme şi plăsmuiri... S-a autoexilat în începutul de duh al legendei de la Curtea Veche, nu la Berlin, precum ilustrul său tată.
FANTASMAGORICII CRAI...
Ne raportăm la Craii de Curtea-Veche ca la nişte personaje livreşti, singulare, fantasmagorice. S-ar fi putut trage din aristocraţia românească sau otomană şi/sau din lumea sordidă a mahalalelor de odinioară.

Iorgu, Pantazi, Paşadia, Pirgu îşi apar­ţin doar lor înşişi, nu recunosc nici o au­to­ritate, nu au slujbe, nu muncesc, au sur­se de venit misterioase. Aristocraţi-go­la­ni, personaje stranii, fantome. Pantazi avusese cândva moşii, Paşadia se retră­se­se din viaţa publică, nu se ştie din ce tră­ia, Pirgu, "o lichea fără seamăn, bun nu­mai la rele", supravieţuieşte cum a supra­vie­ţuit Curtea Veche, deseori distrusă, câr­pită. Aflăm tot din roman: "Pirgu avea în sânge dorul de dezmăţare ţigănească de odinioară, cu dragoste de mahala, chefurile la mânăstiri, cântecele fără perdea, scârboşeniile şi măscările. (...) Paşadia îl dispreţuia făţiş, jicnindu-l şi umilindu-l fără cruţare, de câte ori avea prilejul." Pa­şa­dia, în schimb, era "de o sobră eleganţă, plin de demnitate în port şi  vorbire, el ră­măsese apusean şi om de lume până în vârful unghiilor. (...) Cineva care nu l-ar fi cunoscut n-ar fi vrut să creadă în ce murdare şi josnice locuri mergea acel impu­nător domn să se înfunde până la ziuă."

Paşadia moare pe culmile extazului amoros: "Cu cel din urmă strop de vlagă bărbătescă, ţâşnise şi sângele şi inima încetase să mai bată." Doar pentru a puncta amestecul de plăsmuire şi realitate, amintim că povestea morţii lui Paşadia, din roman, a fost, se pare, inspirată de realitatea unei istorii a timpului, moartea lui Paul Zarifopol, amorezat adulterin de o tânără pianistă, în braţele căreia şi-a dat sufletul.

Nefericita Pena Corcoduşa, cea care scăl­­da morţii, fusese la balamuc şi se îm­băta criţă, fusese iubită de Serghie Leu­chtem­berg, în sângele căruia se în­­tâl­ni­se­ră istoriile a două familii regale. El a mu­rit ca un cruciat, în Balcani. Când tre­nul mortuar a oprit în Bucureşti pentru ono­ruri, din mulţime s-a auzit ţipătul sfâ­şie­tor al unei femei: Pena Corcoduşa. Când s-a trezit din leşin şi agonie, a trebuit să fie legată. În roman e doar o scursură bătrână şi beţivă. Una nebună din iubire.

"Crai vor mai fi cât va mai fi Bucureştiul, purtând în fiinţa lor blazonul tragic al prezentului pe care îl trăiesc. Cine are ochi de văzut îi va vedea. Sunt lucruri ticluite să rămână pentru totdeauna - de veci - sub pecetea tainei." Cu aceste cuvinte încheie Mateiu Caragiale cartea sa. În urma unui sondaj efectuat de şi printre literaţi, Craii de Curtea-Veche a fost desemnat cel mai bun roman al literaturii române. "Am trăit nopţi de însingurare şi tristeţe iraţionale, cumplite, vinovate, plimbate pe străzile Şelari, Covaci, Gabro­veni, Lipscani... Adierea Crailor mă conducea întotdeauna în vreo cafenea, cârciumă, bodegă, speluncă... Sub tălpile mele erau pietrele lor. Licorile spumante cu gust de lacrimi îmi spuneau mereu că viaţa e în altă parte, dincolo de clipa ce trece şi de biografia empirică." "Boema, odioasa şi imunda Boemă, ucide şi adesea nu numai la figurat. (...) ... după mo­men­tele de uitare de sine nu simţi în dumneata gemând demnitatea rănită?", scrie întrebându-se grav Mateiu în ro­ma­nul său. Autorul vorbea cu Craii venind dinspre Malamos, cei care băteau Bu­cu­reştiul părăsit de Grigore Ghica, la 1770... Eu mai ştiu şi azi nişte crai frumoşi, ma­teini pur-sânge, pe care îi văd purtându-şi drama şi mândria lor la cafeneaua Muzeului Literaturii Române. Câţiva dintre ei se numesc Ioan. Descântă câte o bere pe terasă sau în subsolul localului, supranumit la groapă. Coincidenţă sau nu, marelui I.L. Caragiale i se părea uneori că România e o mare berărie.
O EFIGIE A TIMPULUI
"Şi-au trăit amurgul vieţii în chefuri, în viciu, în noapte, căutând opulenţa decadentă. Aşa deşucheaţi, deocheaţi, jucători şi cheflii, sunt o efigie a timpului, care, ştearsă de praf, are parfumul şi farmecul ei." Craii de Curtea-Veche reprezintă o fabuloasă istorie a unei lumi distruse dinaintea primului război mondial. Craii dispar înainte de a începe, istoric, o altă lume. Şi-au trăit amurgul vieţii în che­furi, în viciu, în noapte, căutând opulenţa decadentă. Aşa deşucheaţi, deocheaţi, jucători şi cheflii, sunt o efigie a timpului, care, ştearsă de praf, are parfumul şi farmecul ei. Craii... sunt întruchiparea perfectă a expresiei de o ucigătoare tristeţe: "Îşi omoară timpul". De aceea cred că urmaşii lor genetici există şi azi. Opulenţa decadentă şi uciderea timpului sunt trăsături recognoscibile ale prezentului.
Oameni grăbiţi curg de nicăieri către nicăieri zilnic pe lângă Curtea Veche.
Trec şi eu adesea pe lângă şi prin­tre ruinele  fostului lăcaş domne sc, îl urc, îl cobor, îl cutreier şi, uneori, forţa trecutului îmi induce vedenii puternice. Îi văd pe Craii de atunci nişte ruine, ca şi Curtea. Poate că şi acum, cu mâna mea, scrie cineva de demult...


TRASEU RAPID PRIN ISTORIE
Construită în secolul al XV-lea din porunca lui Vlad Ţepeş, arsă de turci, Reşedinţa Domnească din Bucureşti a fost complet rezidită de Matei Basarab. Înscăunat Domn al Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu dă acestei Curţi o strălucire rară, elegantă, cu mult fast, o adevărată Curte Domnească. Pârjolită de incendii, distrusă de cutremure şi inundaţii, atacată de turci, de austrieci şi de ruşi în războiul din 1868-1774, Reşedinţa Domnească ajunge în paragină. Astfel, domnitorii îşi construiesc o nouă reşedinţă în Dealul Spirii. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, cetatea părăsită a fost invadată şi devastată de hoţi, tâlhari, cerşetori, pungaşi, făpturi decrepite, fără căpătâi. E drept, lipsea autoritatea statală. De asemenea, negustorii şi mahalagiii din împrejurimi s-au apro­vi­zio­nat, după bunul plac, cu materiale de construcţie şterpelite din palat. Mateiu Caragiale scrie "rămăşiţe de temelii boltite, găsindu-se în toată mahalaua, de pildă, sub birtul în care ne aflăm". Craii de Curtea-Veche sunt personajele acelui timp, pe­tre­că­re­ţii unei lumi depravate, oameni ai nopţii, disperaţi ai sorţii care, în haosul vie­ţii lor, chefuiesc şi jefuiesc.
 Astăzi, ruinele Palatului Voievodal au devenit sit arheologic protejat şi Muzeul Curtea Veche.

×
Subiecte în articol: craii biblioteca pentru toţi