Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) vernisează expoziţia temporară “Regele a murit! Trăiască Regele!”, joi, 30 octombrie 2014, începând cu ora 17.30. Prin intermediul acestei expoziţii, MNIR îşi propune să onoreze memoria primilor doi regi ai României, cu ocazia împlinirii unui secol de la încetarea din viaţă a regelui Carol I şi venirea la tronul României a regelui Ferdinand.
“Carol I este, fără îndoială, cel mai mare dintre regii României. Realizările timpului său au fost atât de multe şi atât de profunde încât până şi simţul critic al celui mai exigent cercetător e condamnat să capituleze în faţa evidenţei: dacă românii şi România au avut vreodată un personaj providenţial în istoria lor, atunci acela a fost cu siguranţă Carol I-ul. Asumându-şi tronul României, l-a preluat ca domn al unei ţări umile şi l-a lăsat ca rege al unei ţări independente, mărite şi chiar temute (măcar de unii dintre vecinii ei). Aşa cum spunea Nicolae Iorga, Carol a trăit peste 70 de ani fără altă tovărăşie, fără altă comuniune de spirit decât a Datoriei. Zeul său pe pământ – şi ce zeu nobil, ce zeu teribil! – a fost aceasta. În afară de dânsa n-a cunoscut nimic. Din vremuri foarte vechi ca ale Romei n-a existat om care, în mijlocul vieţii, să se smulgă mai deplin din tot ce o alcătuieşte pentru a trăi cu ochii reci fixaţi la o singură stea care nu poate apune: Datoria Sa de Suveran!.”. Aşa arata “protretul” realizat de MNIR.
Prin comparaţie, “domnia lui Ferdinand (13 ani) poate părea pusă în umbra de cea a lui Carol (48 de ani). Însă nu este deloc aşa. Pentru că domnia lui Ferdinand a fost plină de evenimente, de schimbări radicale, de zbucium şi trăiri cum rare sunt în istorie. O domnie care trece printr-un război european şi mondial, cu toate transformările în plan regional. Europa imperiilor lui 1914 devine Europa statelor naţionale din 1918. România Mică a lui 1914 devine România Mare a lui 1918. Iar regele Ferdinand a avut un rol decisiv în mersul înainte al ţării.” , ne spun cercetătorii.
Tematica expoziţiei este structurată pe mai multe capitole, prin care se doreşte realizarea unei imagini cât mai complete a vieţii şi activităţii celor doi monarhi. Expoziţia debutează cu prezentarea descendenţei lui Carol şi Ferdinand (germană, franceză, portugheză: bunici, părinţi, fraţi şi surori) şi continuă cu Familia regală a României (Carol – Elisabeta, Ferdinand – Maria şi copiii lor).
Un capitol este dedicat simbolurilor regalităţii în perioada 1866 – 1927, unde sunt analizate: stema, imnul, drapelul (apariţia şi evoluţia acestora), dar şi Coroana de oţel, sigiliul regal sau ordinele apărute în timpul celor doi suverani.
O parte importantă a expoziţiei este rezervată celor mai semnificative evenimente ale istoriei moderne a României, petrecute între anii 1866 - 1927: Constituţia din 1866, obţinerea Independenţei, proclamarea regatului, Expoziţia Naţională din 1906, Al Doilea Război Balcanic (în timpul lui Carol I), Primul Război Mondial, Marea Unire, Încoronarea de la Alba Iulia, Constituţia din 1923 (în timpul lui Ferdinand).
“Un segment cu adevărat spectaculos al expoziţiei este cel dedicat recunoaşterii internaţionale, unde vom prezenta publicului o parte dintre ordinele străine primite de Carol şi Ferdinand, din întreaga lume (din Rusia şi Austro-Ungaria, până în Brazila şi Peru, din Suedia şi Olanda, până în Japonia şi Hawaii).”
Pentru că domniile celor doi regi se suprapun cu formarea şi dezvoltarea statului modern, un loc important în cadrul expoziţiei îl ocupă modernizarea statului, sub toate aspectele sale (economie, cultură, educaţie, infrastructură), între anii 1866 – 1927.
Expoziţia are un capitol dedicat “oamenilor regelui” cu care aceştia au colaborat în calitatea lor de preşedinţi ai Consiliului de Miniştri şi se încheie cu prezentarea ultimului an al domniei regelui Carol şi primului an al domniei regelui Ferdinand.
Demersul expoziţional este susţinut de numeroase obiecte originale, provenite din colecţiile muzeelor implicate, dar şi de un foarte bogat material iconografic şi informativ.
Expoziţia “Regele a murit! Trăiască Regele!”, realizată sub patronajul Ministerului Culturii, în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional Peleş şi Muzeul Naţional Cotroceni, va fi deschisă la MNIR în perioada 30 octombrie 2014 – 1 martie 2015 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00.