Autopublicarea romanelor, o metodă care câştigă teren în Europa

Publicarea unei cărţi nu a fost niciodată atât de uşoară, însă odată cu înmulţirea site-urilor pe care sunt publicate manuscrisele unor romane - deşi nu toate vor deveni bestseller, precum "Fifty Shades of Grey", ce provine din sfera autopublicării - acest mod de lansare câştigă teren în Europa.

Publicat joi, studiul comandat de platforma BoD (Books on Demand), prezentată ca lider al autopublicării în Europa, a fost realizat în luna august, în Franţa, Germania, Finlanda, Suedia, Austria, Elveţia şi Danemarca, pe un eşantion de 1.748 de scriitori, cu vârste cuprinse între 12 şi 88 ani.

"Implantarea şi profesionalizarea autopublicării nu încetează să se dezvolte în Europa", iar numărul scriitorilor care obţin venituri din această metodă ar trebui "să crească în paralel", afirmă reprezentanţii BoD, care numără în prezent 25.000 de autori în Europa şi 45.000 de lucrări publicate. În 2003, BoD avea doar 3.000 de autori şi 6.600 de romane publicate.

Potrivit acestui studiu, 12,5% dintre autorii chestionaţi consideră scrisul şi publicarea cărţilor lor pe platforma BoD drept o sursă de venituri.

Ca un semn al epocii actuale, Târgul de carte de la Frankfurt, în octombrie, a promovat cauza autoeditorilor. Potrivit datelor oficiale, autopublicarea a reprezintat 3% din cifra de afaceri realizată de piaţa de carte din Franţa în 2012. Procentul a fost de 17% în Statele Unite, unde se vorbeşte deja despre o "epocă de aur" generată de apariţia acestei tehnici de publicare.

O treime dintre scriitorii autoeditaţi europeni au publicat deja volume şi la o editură tradiţională, însă 34,2% dintre ei au afirmat că au "optat în mod intenţionat pentru metoda autopublicării". În Franţa şi în Germania, aproape o treime dintre autorii chestionaţi au publicat cel puţin patru cărţi în acest sistem. În Suedia, una dintre cele mai recente pieţe, acest procent este de 7,8%.

De ce este privilegiată autopublicarea? - 68,2% dintre autorii invocă "deplinul control asupra conţinutului", 64,8% invocă "simplitatea" şi 51,6% invocă posibilitatea "de conservare a deplinului control asupra drepturilor". 48,1% dintre ei recunosc că nu aveau altă posibilitate de a-şi publica romanele.

Autopublicarea se distinge de "publicarea pe cheltuiala autorului", care îl obligă pe scriitor să plătească - uneori foarte scump - o editură pentru a-şi publica lucrarea. Aceasta din urmă asigură partea tehnică, însă toate costurile revin autorului, fără obligaţia unui rezultat. În sistemul autopublicării, autorul se ocupă el însuşi de toate etapele publicării operei sale.

Pentru cei mai mulţi dintre scriitorii chestionaţi, afirmă BoD, "nu mai există nicio diferenţă calitativă între scriitorii de editură şi scriitorii independenţi".

În pofida unor decepţii inevitabile - chiar Stephen King a suferit un eşec răsunător cu romanul său autopublicat "The Plant" -, câteva poveşti frumoase s-au născut din autopublicare: E.L. James, desigur, cu succesul planetar al trilogiei "Fifty Shades", dar şi "Crossfire", de Sylvia Day, şi "Silo", de Hugh Howey.

Franţa a cunoscut şi ea o poveste de succes în acest an cu "Les gens heureux lisent et boivent du café", de Agnès Martin-Lugand, autopublicată pe Amazon, iar apoi pulicată de editura Michel Lafon. Acest roman s-a vândut în 20 de ţări şi va fi adaptat pentru marele ecran. "Am descoperit forţa pe care o are o editură tradiţională", recunoaşte scriitoarea franceză.

În fiecare an, în Franţa, aproape 70.000 de titluri noi sunt publicate de editurile tradiţionale, însă această cifră include şi reeditări.

În prezent, potrivit BoD, "graţie unor platforme de socializare, scriitorii autopublicaţi dispun de canale de marketing eficiente pentru a atinge direct un public larg". Un sfert dintre scriitorii chestionaţi investesc peste 200 de euro în prestaţiile propuse (design, lecturare, promovare), iar aceia care cheltuiesc cel mai mult sunt autorii elveţieni.

Genurile cele mai apreciate de autorii autopublicaţi europeni sunt ghidurile practice (32%), literatura (30,8%) şi lucrările specializate (27,3%).

În Franţa, din totalul operelor autopublicate, 31,6% sunt lucrări specializate, 29,5% sunt romane şi 26,3% sunt volume de poezie. "În Franţa, procentul autorilor autopublicaţi motivaţi de obţinerea recunoaşterii internaţionale este cel mai mic", afirmă BoD. Cel mai mare procent din acest punct de vedere se înregistrează în Finlanda.

Fiecare autoeditor sau platformă colaborativă - Edilivre, MonBestSeller, WeLoveWords, TheBookEdition, BoD sau Lulu, pentru a cita doar câteva dintre ele - are propriile sale caracteristici. Amazon, prin Kindle Direct Publishing, şi Apple, prin iBooks Author, au pătruns şi ele pe această nişă de piaţă.

Pentru prima dată în istoria premiilor literare franceze, juriul premiului Renaudot a nominalizat în 2010 o carte autopublicată - "L'homme qui arrêta d'écrire", de Marc-Edouard Nabe.