x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură DOLIU în cultura românească! A murit basul Pompeiu Hărăşteanu

DOLIU în cultura românească! A murit basul Pompeiu Hărăşteanu

05 Oct 2016   •   21:03
DOLIU în cultura românească! A murit basul Pompeiu Hărăşteanu
Sursa foto: youtube.com

Basul Pompeiu Hărăşteanu, artist de talie internaţională, aplaudat pe marile scene din ţară şi străinătate, a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 81 de ani.

Informaţia a fost confirmată, pentru AGERPRES, de criticul muzical Costin Popa.

***

Pompeiu Hărăşteanu s-a născut la 14 septembrie 1935, în oraşul Gheorgheni, judeţul Harghita, dar copilăria şi-a petrecut-o la Luduş (judeţul Mureş), unde a urmat şi şcoala primară.

Hărăşteanu a absolvit Conservatorul 'Ciprian Porumbescu' din Bucureşti în 1958, formându-se sub îndrumarea unor nume legendare ale teatrului liric românesc, precum Petre Ştefănescu Goangă, Elena Sachin, George Ionescu şi Constantin Stroescu.

Încă din timpul studenţiei a câştigat mai multe concursuri internaţionale de canto şi s-a făcut remarcat cântând pe scena Conservatorului sau pe cea a Ateneului Român.

Debutul la Opera Naţională Bucureşti a avut loc în 1966 cu rolul Ferrando din 'Il Trovatore' ('Trubadurul') de Giuseppe Verdi.

Palmaresul artistului cuprinde aproape 3.000 de spectacole de operă şi 2.000 de concerte şi recitaluri. În repertoriul său se regăsesc toate lucrările genului liric şi ale celui vocal-simfonic.

Din 1982, timp de opt ani, a fost profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, din 1990 a fost profesor la Universitatea de Muzică din Bucureşti, iar din anul 1997 - profesor la Universitatea 'Ovidiu' din Constanţa.

Opera Naţională din Bucureşti l-a avut director general între anii 1994 - 1997.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: pompeiu harasteanu doliu deces bas