x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica A încetat din viaţă Jancsy Korossy, cel mai mare pianist de jazz din istoria României

A încetat din viaţă Jancsy Korossy, cel mai mare pianist de jazz din istoria României

de Alex Revenco    |    21 Ian 2013   •   21:48
A încetat din viaţă Jancsy Korossy, cel mai mare pianist de jazz din istoria României

Luni seara, cel mai mare pianist de jazz din istoria Romaniei a incetat din viata, in varsta de 86 de ani.
Mosu’ Lungu ne povesteste: “ Emigrat din ţara natală acum peste 40 de ani, muzicianul născut la Cluj, în cea de a 26-a zi a lui decembrie 1926 – actualmente decan de vîrstă al jazzman-ilor noştri – reprezintă unul dintre numele de referinţă ale diasporei române. Pianist şi compozitor autodidact afirmat în oraşul natal de la vîrsta de 19 ani, apoi pe scene bucureştene ca şi în ţări est-europene, Iancsy Körössy îşi uimea în anii ’60 auditorii prin tehnica strălucitoare pe claviatură, prin complexitatea şi rafinamentul armoniilor dar mai ales prin nesecata inventivitate dovedită în improvizaţii.

Veritabil şef de şcoală în jazz-ul autohton, Iancsy Körössy rămîne creatorul care a acreditat şi a concretizat sonor încă de acum cinci decenii ideea reformulării în limbajul jazz-ului a unor inflexiuni şi ritmuri specifice folclorului românesc, aceasta cu decenii înainte ca stilul – şi respectiv termenul – “etno” să devină o modă a zilei.

Tot el a fost unul dintre primii jazzman-i din ţară care a cultivat stilul “free”. Admiratorii săi mai vîrstnici îşi amintesc din acei ani concertul în care pianistul a propulsat-o în jazz pe foarte tînăra Aura Urziceanu, participarea la inaugurarea Clubului de Jazz al Casei Studenţilor din Bucureşti unde el a evoluat solo (1968), revenind acolo în trio cu Johnny Răducanu - contrabass, Bob Iosifescu - baterie, regretatul Dan Mândrilă - saxofon-tenor, ca şi remarcabilele înregistrări efectuate în studiourile Radiodifuziunii Române.

Era perioada în care Iancsy Körössy se afirmase ca unul dintre cei mai pregnanţi pianişti de jazz ai continentului, cucerind sufragii unanime din partea publicului ca şi a specialiştilor, la Festivalurile Internaţionale de Jazz de la Praga (1960), Varşovia (1961), Budapesta (1962), tot din acei ani datînd primele sale înregistrări discografice reunite în albumele “Iancsy Körössy – Jazz Recital” (Supraphon), “Iancsy Körössy Plays His Own Compositions” (Supraphon), “Körössy János és együttes” (Qualiton), “Iancsy Körössy – Seria Jazz nr. 1” (Electrecord, reeditat în 1993 în Colecţia “Jazz Restitutio”). A compus de asemenea, muzica pentru coloana sonoră a filmului “Alo, aţi greşit numărul”.

În 1969 Iancsy Körössy a emigrat în Germania, unde a înregistrat la Casa MPS excelentul album “Identification” cuprinzînd mai ales compoziţii proprii de tentă românească (disc de curînd reeditat pe CD de o firmă discografică japoneză). Plecat din ţară, artistul s-a stabilit în cele din urmă (cu sprijinul aceluia care a fost ilustrul realizator al emisiunilor de jazz de la Voice Of America, Willis Conover, mare admirator al lui  Körössy), în Atlanta, Georgia, Statele Unite ale Americii. Dintre reuşitele perioadei americane, sînt de menţionat înregistrările dublului album cu prelucrări după temele grupului “Beatles” şi discul cu cîntece franceze, iar în 1981, dublul CD realizat cu quartetul  apreciabilului saxofonist Zoot Sims.

După 1990, muzicianul a revenit de mai multe ori în România, producîndu-se de fiecare dată în faţa publicului care l-a descoperit, l-a redescoperit şi aplaudat cu entuziasm – precum în 1993, cînd a evoluat la Braşov (într-un concert sub egida Festivalului “Cerbul de Aur”), şi în continuare la Festivalurile de Jazz de la Costineşti şi Galaţi. La ediţia 2001 a Festivalului Internaţional de Jazz de la Bucureşti, a apărut la Sala Palatului (27 octombrie) drept pianist şi co-lider împreună cu saxofonistul austriac de origine română Nicolas Simion, al quartetului care i-a inclus pe instrumentiştii americani Peter Perfido - baterie şi James Singleton - contrabass, a luat parte în data de 29 octombrie a aceluiaşi an, la un admirabil concert organizat din iniţiativa muzicianului Marius Popp sub egida Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor în aula Palatului Cantacuzino, a fost apoi admirat pe podiumul Festivalului Internaţional de Jazz “Braşov 2001” din 16 – 18 noiembrie (unde s-a produs atît cu quartetul propriu cît şi drept companion al ilustrului saxofonist american Lee Konitz) iar pe 2 decembrie 2001, la mega-concertul aniversar “Johnny Răducanu – 70 de ani de jazz în România”.

Să mai amintim prezenţele la Bucureşti în toamna anului 2003, constînd în recitaluri solo susţinute cu mare succes de Iancsy Körössy la Clubul Prometeus (29 septembrie) şi la Radio în Studioul “Alfred Alessandrescu”. Cît priveşte recolta discografică a perioadei din urmă, menţionăm CD-urile “Sweet Home” editat sub egida magazinului Muzica din Bucureşti, “Dor de acasă” în duet pianistic cu tînăra Ramona Horvath, realizat de Electrecord  şi “Live In Graz” editat în Austria. De menţionat prezenţele sale aplaudate la Paris, Viena, Lisabona, organizate de Institutele Culturale Române din acele capitale dar şi concertul aniversar derulat la Ateneul Român cu prilejul împlinirii vîrstei de 80 de ani”.

Citiţi  interviul în exclusivitate pe care maestrul Korossy a acceptat să acorde Jurnalului Naţional  în aprilie 2009.

×
Subiecte în articol: Jancsy Korossy jazz