x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Horia Brenciu, în acest week-end la Romexpo

Horia Brenciu, în acest week-end la Romexpo

de Sebastian S. Eduard    |    27 Mar 2014   •   16:31
Horia Brenciu, în acest week-end la Romexpo

După ce a susţinut concerte trei ani la rând la Sala Palatului, Horia Brenciu şi orchestra lui mută distracţia la… Romexpo, o locaţie în care nici un alt artist român nu a avut curajul să concerteze până acum.

Pe 29 şi 30 martie 2014, la Romexpo, show-ul lui Brenciu va fi mai nebun şi mai spectaculos ca niciodată! Scena de mari dimensiuni, spectacolul excepţional de lumină, grafica, efectele pirotehnice şi sunetul vor completa playlist-ul nebun la care Horia Brenciu si echipa lui lucrează intens pentru o producţie cum nu s-a mai văzut în România.

La Romexpo s-au ridicat deja trei scene, care vor ocupa o suprafaţă de 350 de metri pătraţi. 13 TIR-uri de gradene si 10 de echipamente tehnice au venit din Germania si Anglia special pentru acest proiect. Şi nu doar partea tehnică este impresionantă pentru acest concert: aproape 100 de oameni sunt implicaţi în grandioasa producţie! De asemenea, pe scena de la Romexpo vor sta simultan 45 de artişti, la care se adaugă 12 dansatori.

×