x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Jazzybirds îşi lansează albumul de debut

Jazzybirds îşi lansează albumul de debut

25 Noi 2014   •   18:10
Jazzybirds îşi lansează albumul de debut

Joi, 27 noiembrie, grupul clujean susţine în Clubul Ţăranului Român un concert de prezentare al albumului 'Birth', realizat de Soft Records. “Jazzybirds e o trupă proaspată. Tânără. Cu zvâc şi sensibilitate, cu o voce feminină... care are altceva, un altceva nedefinit, răguşit, pasional şi cald”- spune Nebuloasa. S-a format în 2011, iniţial doar pentru a interpreta câteva dintre lucrările compozitorului francez Claude Bolling (care a realizat, printre altele, coloana sonoră a filmului 'Borsalino', cu Jean Paul Belmondo). Primul cover jazzy după un hit punk pop ('Basket Case'-Green Day), a ajuns în playlistul mai multor posturi de radio iar participarea trupei la emisiunea GuerriLIVE (la începutul anului 2013) i-a adus invitatii la diverse festivaluri (Green Hours International Jazz Festival, Festivalul Dilema Veche din Alba Iulia, G Feszt de la Odorheiu Secuiesc, Jazz In The Park la Cluj, etc). Jazzybirds are în componenţă profesionişti precum Yolanda Covacinschi voce- prim solista Operei Maghiare din Cluj;
Dominic Csergo – tobe ex- Kumm (timp de 10 ani) apoi Urma -de la înfiinţare până în prezent; Andras Szep – pian, Attila Antal - double bass, Zoltan Reman – saxofon. În acest an Jazzybirds a realizat o primă colaborare cu Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (în interpretarea coloanei sonore al spectacolului Leda, în regia croatului Robert Raponja) dar şi primele concerte 'afară', la Hvar, Croaţia. În această săptămână, albumul 'Birth' se lansează şi la Oradea, sâmbătă, 29 noiembrie, la Moskva Cafe.

×