x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Mamaia şi covorul roşu

Mamaia şi covorul roşu

de Dana Andronie    |    14 Iul 2013   •   16:05
Mamaia şi covorul roşu

Staţiunea Mamaia va întinde covorul roşu pentru Mamaia Music Awards! Pe 9 august, la  Pavilionul Expoziţional Mamaia Constanţa sunt aşteptaţi peste 10.000 de spectatori, turişti români sau străini, interesaţi de vedetele muzicii româneşti sau străine.

Ştefan Bănică este nominalizat la trei categorii: Best Male, Best Live Act şi Best Male Activity, iar Zdob şi Zdub la Best Group, Best Live Act şi Best Pop Rock. “La categoria Best Live Act avem emoţii mai mari, pentru că punem suflet în fiecare concert, ne străduim să fie un show adevărat de fiecare dată, cât mai <> şi până nu stoarcem totul din noi nu plecăm de pe scenă”, a mărturisit Roman Iagupov, solistul Zdob şi Zdub.

Producţia spectaculoasă se reflectă şi în costul biletelor. La Categoria Super VIP, un bilet costă 1.500 de lei şi sunt incluse: transportul cu limuzina de la hotel Malibu, accesul pe covorul roşu, rezervarea la masă şi o sticlă de şampanie Mumm Cordon Rouge. Pentru Categoria VIP se plăteşte 500 de lei, iar pentru Categoria Silver – 100 de lei. 

Deşi nu este la fel de bine îmbrăcată (în straie de gală) şi are câteva riduri de senectute,  “Mămăiţa” va avea parte de cea de-a 43-a ediţie. Festivalul de muzică uşoară va avea loc între 22 şi 28 august.

×