x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Programul complet la Rock the City. Rezident Ex, White Walls, Heaven Shall Burn, GtG şi Boon 'închid' afişul

Programul complet la Rock the City. Rezident Ex, White Walls, Heaven Shall Burn, GtG şi Boon 'închid' afişul

de Alex Revenco    |    17 Iul 2013   •   18:01
Programul complet la Rock the City. Rezident Ex, White Walls, Heaven Shall Burn, GtG şi Boon 'închid' afişul

Organizat de Marcel Avram şi East European Events, în colaborare cu D&D East Entertainment, festivalul open air Rock The City 2013 are loc sâmbătă 27 şi duminică 28 iulie în Complexul Romexpo din Capitală. Organizatorii au comunicat lista completă a formaţiilor care vor susţine câte un recital şi zilele în care acestea vor urca pe scenă.  Printre numele noi adăugate pe afiş se numără grupuri din România, Austria şi Germania iar recitalul norvegienilor de la Enslaved se mută sâmbătă. Astfel, prima trupă din programul zilei de sâmbătă, 27 iulie, este Goodbye to Gravity, din România, cu o experienţă îndelungată pe scenele din ţară şi din străinătate. Seara va continua cu Boon, trupă metal & hardrock punk austriacă, care a fost prezentă şi la ediţia din 2011 a festivalului. Urmează Rezident Ex, un supergrup format exclusiv din muzicieni de top din România, Germania, Franţa şi Australia, care îl readuce în prim plan pe Kempes, fostul solist al formaţiei Cargo. Tot în prima zi, pe scenă vor urca norvegienii de la Enslaved, trupă care la cererea iubitorilor de progressive black metal a devenit co-headliner al serii şi astfel va putea oferi un recital mai consistent. Prima zi a festivalului Rock The City 2013 se va încheia cu recitalul grupului heavy metal german Heaven Shall Burn, prezent şi la ediţia de anul trecut când a fost foarte apreciată de public. A doua zi a festivalului Rock The City 2013 va debuta cu Psychogod, o trupă românească cu un sound metal agresiv, ce îmbină mai multe stiluri, hardcore, death,  black metal sau industrial.

White Walls, llocul 5 în finala mondială GBOB

Urmează apoi White Walls din Constanţa, care şi-a construit o excelentă reputaţie pe scena de rock din România. Câştigător al finalei naţionale GBOB, grupul White Walls a avut o prestaţie live de excepţie în finala mondială din Malaezia unde a ocupat locul 5, înaintea trupelor din Marea Britanie, Africa de Sud, Germania etc. Seara continuă cu Trivium, o excelentă formație heavy metal din Orlando, Florida (SUA), nu demult câştigătoare a trofeului Best Live Band oferit de prestigioasa revistă 'Metal Hammer'. Urmează Bullet For My Valentine, cea mai spectaculoasă formaţie metalcore din lume, prezentă în premieră, la Bucureşti. După galezi, va fi rândul  să urce pe scenă headlinerii festivalului, Rammstein, cu un show incendiar din toate punctele de vedere. Nu în ultimul rând, organizatorii festivalului anunţă cu regret că trupa americană Spineshank a fost nevoită să anuleze întreg turneul european şi nu va putea cânta la Rock The City. Iată programul festivalului: sâmbătă, 27 iulie- Heaven Shall Burn, Enslaved, Rezident Ex, Boon, Goodbye to Gravity; duminică, 28 iulie- Rammstein,

Bullet for My Valentine, Trivium, White Walls, Psychogod. Biletele la Rock The City 2013 sunt distribuie exclusiv prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas & Cărtureşti şi online pe eventim.ro)

Rezident Ex este un supergrup format exclusiv din muzicieni de top din România, Germania, Franţa şi Australia, care îl readuce în prim plan pe Kempes, fostul solist al formaţiei Cargo.

×