Ar fi o ipocrizie să nu recunoşti rolul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu în prosperarea acestei cetăţi. Şi este îndreptăţit Costantin Chiriac, cel care în 1993, cu doar câţiva oameni, punea de un eveniment teatral într-un oraş îngheţat – la propriu şi la figurat (era un martie cu troiene) – să spună astăzi că Sibiul “este scena unui oraş european, un oraş care ştie cum să îşi păstreze frumuseţea”. O frumuseţe ascunsă şi primenită în cei 22 de ani care au trecut. Directorul acestei manifestări declară că ediţia 2015 (a XXII-a), desfăşurată între 12 şi 21 iunie, este “o ediţie matură, cu promisiunea celui mai complex festival de artele spectacolului organizat vreodată pe teritoriul ţării noastre”.
Oricât de valoroase ar fi producţiile invitate şi jucate în sala de spectacol, totuşi comunitatea, în cea mai mare parte, savurează reprezentaţile de stradă. De ani buni, Constantin Chiriac aduce companii celebre din lume iar publicul devine din ce în ce mai interesat şi mai numeros.
Şi în acest an a invitat, pentru deschiderea festivalului, o trupă celebră din Franţa, care a mai fost la Sibiu - “Plasticiens Volants”, cunoscută în lume pentru spectacolele originale de stradă “în care personaje de mari dimensiuni prind viaţă cu ajutorul heliului” (a deschis Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, Cupa Mondială din 1998 şi ediţia din 2003 a Turului Franţei).
Potrivit unui comunicat de presă al Festivalului de Teatru de la Sibiu, “artiştii francezi vor dirija pe cerul de la Sibiu structuri gonflabile gigantice, în două spectacole de muzică şi lumini care se combină cu efecte pirotehnice”. Spectacolul din deschidere se intitulează “Big Bang” (vineri, 12 iunie). Iar la 14 iunie sibienii vor vedea “Little Nemo in Slumberland”.
Referitor la “Big Bang”, organizatorii festivalului spun că este “o saga vizuală impresionantă despre naşterea Universului, în care îşi dau întâlnire artişti pe picioroange şi personaje gonflabile suspendate într-o coregrafie aeriană ce îţi taie răsuflarea”. Structurile gonflabile pot depăşi 15 metri lungime. Artiştii au lucrat la dezvoltarea acestui spectacol trei ani. “Little Nemo in Slumberland” e cu păpuşi gonflabile ce au o înălţime de zece metri, “dirijate deasupra publicului pentru a da frâu liber imaginaţiei”. Organizatorii vor aduce pentru reprezentaţiile din Piaţa Mare din Sibiu peste 600 de metri cubi de heliu şi vor mobiliza o echipă tehnică formată din aproximativ 35 de ingineri şi mânuitori.
Sunt doar două titluri ce anunţă un început spectaculos al Festivalului de la Sibiu ale cărui evenimente vor avea loc în acest an în 60 de spaţii. Teatrul Naţional “Radu Stanca” informează că programul celei de-a XXII-a ediţii va fi disponibil pe site-ul sibfest.ro, în luna aprilie.
Citește pe Antena3.ro