x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Se joacă “Folia, Shakespeare & Co”. La Metropolis, spectacolul realizat de Gigi Căciuleanu are ultima reprezentaţie din actuala stagiune

Se joacă “Folia, Shakespeare & Co”. La Metropolis, spectacolul realizat de Gigi Căciuleanu are ultima reprezentaţie din actuala stagiune

de Maria Sârbu    |    26 Iun 2014   •   19:16
Se joacă “Folia, Shakespeare & Co”. La Metropolis, spectacolul realizat de Gigi Căciuleanu are ultima reprezentaţie din actuala stagiune
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Ce an frumos pentru Gigi Căciuleanu! Creează mult în România, munca îi este apreciată; are proiecte aici şi pentru la anul, chiar dacă trăieşte la Paris! Cea mai recentă montare pe care a semnat-o este “Amor Amores”, cu premiera la 6 iunie, pe scena Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. E o altă “aventură” artistică a sa – căci,  cum obişnuieşte să spună, “spectacolele sunt nişte aventuri frumoase” şi el le face “cu amor”. E un spectacol bazat “pe suflu”, căci îl interesează “elanurile sufleteşti”. Sperăm ca “Amor Amores” să ajungă şi în Capitală.

O altă montare din 2014 ce îl are autor pe Căciuleanu este “Folia, Shakespeare & Co” - o coproducţie dintre Teatrul Metropolis din Bucureşti şi Fundaţia Art Production. Prima reprezentaţie a avut loc chiar la 23 aprilie – ziua când s-a născut şi a murit Shakespeare, cel care l-a inspirat în realizarea spectacolului cu textele lăsate posterităţii pe acest valoros dansator şi coregraf român cunoscut şi apreciat în lumea dansului pe mapamond. Cine nu a văzut “Folia...” mai are această posibilitate vineri, 27 iunie: se joacă de la ora 19:00, pe scena Teatrului Metropolis; este ultima reprezentaţie din actuala stagiune.

A lucrat spectacolul cu trupa sa de dans - “Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, din care fac parte talentaţi tineri dansatori şi actori din România: Ramona Bărbulescu, Richard Bovnoczki, Rasmina Călbăjos, Alexandru-Mircea Călin, Paul Cimpoieru, Relu Dobrin, Lari Cosmin Giorgescu, Lucile Julaud, Ştefan Lupu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Cristian Nanculescu, Adrian Nour, Cristian Osolos, Arcadie Rusu, Diana Spiridon, Vanda Ştefănescu. Decorul şi costumele sunt semnate de Corina Grămoşteanu, “în sensul atât al unei reinventări moderne a spaţiului scenic, cât şi al păstrării unor clare referinţe la universul elisabetan al teatrului lui William Shakespeare”, după cum se specifica înaintea premierei, la o conferinţă de presă. Muzica la “Folia...” aparţine compozitorului Paul Ilea.

Merită să fie văzut acest spectacol nu numai la Bucureşti. Merită să aibă viaţă lungă, să impresioneze publicul oriunde, precum cel creat de Căciuleanu la Teatrul Naţional Bucureşti, “D-ale noastre”, după Caragiale, jucat cu succes în ţară şi străinătate. Dar sunt total diferite aceste spectacole, deşi creatorul spunea în aprilie: “Am făcut o legătură între Caragiale şi Shakespeare: el spune To be or Not to be, iar Caragiale To be şi To be, curat-murdar, Zoe, fii bărbată! Iar eu mă aşez la nivelul foii albe, încep de la zero (...)”.


Este posibil ca la începutul anului 2015 Căciuleanu să înceapă un alt spectacol, la... Teatrul Naţional din Sibiu, unde a creat minunatul “Mozart Steps”. De data aceasta - “Re(s)publica” de Platon.

Spuneam la început că munca îi este apreciată... Chiar şi aici, în ţara în care s-a născut. La Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru, recent încheiat, i-a fost acordată o stea pe Aleea Celebrităţilor, ca o recunoaştere a valorii sale. Cu câteva zile în urmă a primit la Iaşi, cu prilejul Galei Operelor Naţionale, Premiul de excelenţă. Gigi Căciuleanu a meritat distincţiile!


×