x close

4x4= 54

0
Autor: Nicolae R Dărămuş 06 Dec 2009 - 00:00
4x4= 54


Sub titlul "Respect pentru Yeti", un oarecare jurnalist elogia într-un cunoscut ziar nu pe yeti, enigmaticul antropoid al zăpezilor, ci un automobil 4x4 botezat cu acest nume. Întreaga scriitură, fiţoasă cât încape, departe de a sugera respectul pentru ceva anume, trăda cu prisosinţă lipsa respectului.

Pentru toţi şi toate. Pentru "fiinţe vii, lucruri neînsufleţite, şesuri, munţi şi ape", cum scria, sintetizând Natura, regretatul Ionel Pop. Aflam astfel că "Yeti a fost văzut săptămâna trecută pe platoul din Bucegi. Nu unul, ci în grup de vreo 20! A urcat din Sinaia pe Păduchiosu şi a coborat spre Pietroşita, prin Moroieni. A plouat, a nins, a fost noroi, au fost pietre mari cât roata carului. Nimic nu l-a împiedicat să ajungă la Babele. (...) Mi-au displăcut însă câteva lucruri. Cum ar fi scaunele.
Improprii, fără susţinere laterală pe măsura abordării unui off-road, destul de incomode la drum lung", scrie gingaşul bărbăţel-reporter.

Altcumva spus, nu e destul că maşina aia îl ducea pe puturosul inconştient acolo unde ar trebui să ajungă numai cei harnici şi iubitori de linişte şi munte. Ea trebuia să îl ducă - pe acest amator de posmagi muiaţi - cât mai relaxat, dacă se poate în poziţii lascive şi cu berea în mână. Elogiul propriei nevolnicii continuă însă, în limbajul unui elev corijent la limba maternă: "Celelalte sisteme combinate într-un singur buton, îţi fac toată munca, astfel că tot ce trebuie să faci este să apeşi «off-road», să bagi a-ntâia şi să ţii de volan.

Nu ai treabă cu ambreiajul, nu atingi frâna". Reportajul era ornat cu o fotografie a automobilului, sus în platoul montan. Fără acesta, peisajul celest, uşor înzăpezit, ar fi invitat la reculegere. Cu tărăboanţa 4x4 în prim-planul imaginii, eu, cel puţin, am auzit manele şi am simţit miros de mititei.

Dincolo de imaginaţie, tema este cât se poate de gravă şi demonstrează - a câta oară în România? - lipsa legilor, a autorităţii publice de orice fel, lipsa respectului pentru alţii şi pentru sine, adică, într-un cuvânt (am mai spus-o, dar repetarea nu strică), lipsa respectului.

Bucegii sunt locul de unde ne sosesc , prin presă, cele mai frecvente ştiri despre oamenii atacaţi de urşi. Personal, iubind cu nesaţ muntele, evit însă Bucegii. Nu din cauza urşilor, ci din pricina oamenilor. Ca mine, aflu, fac şi alţi împătimiţi de linişte şi solitudine, iubitori discreţi ai lucrării lui Dumnezeu. Iubitori şi de respectul cuvenit acesteia. Fiindcă, deşi tot oameni, adică de bine, de rău învăţaţi cu prostia şi zgomotul, cu aglomeraţiile şi abuzul, acolo în munte avem pretenţia de a nu le regăsi.

Cu atât mai mult ele pot părea ciudate şi insuportabile unor sălbăticiuni de a căror răutate ne plângem mereu şi pentru a căror "agresivitate" nu avem niciodată ochi şi explicaţii. Căci trebuie spus: chiar şi "numai" prezenţa în sihăstriile montane a hoardei de 20 de automobile 4x4 - cum scria entuziasmat imaturul jurnalist - poate fi cauza acestei temporary insane la un animal paşnic şi retras cum este ursul. Retras... Unde? Acolo unde nimeni, nici el, nici discreţii drumeţi cu rucasc nu mai au linişte sub asaltul "civilizaţiei şi progresului"?

Liniştea aceea este tot mai greu de găsit, iar când ea există nu mai este durabilă. Oricând în poiana în care, cu un aparat foto, aştept ieşirea vesperală a unui cerb, poate năvăli amatorul de off-road, pulverizând vraja, strivind sub roţi ierburi, brânduşe, vizuini. Oricând singurătăţile pot deveni parte a unui "traseu oficial" al unui concurs sponsorizat de inconştienţi.

Un neamţ, participant la un raliu din Apuseni, mi-a desluşit sincer mersul afacerii: "În Germania legea interzice aşa ceva. Nu putem intra cu maşinile prin astfel de locuri frumoase. Pedepsele sunt foarte mari. Aici, în România, este minunat şi nici nu e scump. Cu bani puţini totul se aranjează cu oficialii". Era un tip gras, puhav, cum sunt mulţi dintre "sportivii" de profil. Genul de mascul care, pus pe o saltea pneumatică într-o piscină de hotel , naufragiază şi se îneacă. Dar care, aşezat în scaunul maşinii, se identifică întru totul cu puterea motorului.

Până la prima împotmolire, când trebuie tractat, ajutat. De echipă sau de alţi boi. Ai vreunui localnic crescător de vite.

În 2009, la "Off road Bucovina", un echipaj superdotat a părăsit traseul marcat şi s-a rătăcit. Aveau masculii GPS, busolă, aveau telefoane mobile, iar maşinăria lor, asemenea unei lăcuste metalice pe roţi, părea un modul lunar. Pădurea, înserarea i-au inhibat şi oprit, într-un peisaj blând, la doar câteva sute de metri de un drum forestier pe care nu au ştiut să îl desluşească pe ecranul GPS-ului. Un prieten salvamontist şi câţiva jandarmi fără pretenţii s-au dus şi i-au "salvat". Trebuiau văzuţi...

Cu seninătate, graţie autorităţilor, neamţul mai înainte pomenit se supunea în ţara sa articolului 54 al Cartei drepturilor Uniunii Europene intitulat "Interzicerea abuzului de drept": "Nici una dintre dispoziţiile prezentei carte nu trebuie să fie interpretată ca implicând vreun drept de a desfăşura orice activitate sau de a îndeplini orice act îndreptat împotriva oricăruia dintre drepturile şi libertăţile recunoscute prin prezenta cartă sau de a le impune restrângeri mai ample decât cele prevăzute prin prezenta cartă".

Altcumva spus, dreptul bunului simţ - al ursului, al ierbii, al pâraielor de munte, al unor oameni - de a nu fi deranjaţi "acolo" nu poate fi încălcat de "dreptul" altuia de a-şi exercita imaturul hobby.
Citeşte mai multe despre:   ecofabule

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de