Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un tablou în ulei realizat de Pablo Picasso în 1955 a fost vândut cu 179,4 milioane de dolari la o licitaţie organizată luni de casa Christie’s, la New York, şi a devenit astfel cea mai scumpă operă de artă tran¬zacţionată vreodată la licitaţie. La precedenta vânzare a aceleiași opere, în 1997, prețul fusese de „doar” 31,9 milioane de dolari.
Un economist ar remarca în primul rând cât de mult a scăzut puterea de cumpărare a banilor în ultimii aproape 20 de ani. La care un pasionat de artă ar replica spunând că, dimpotrivă, Picasso și lucrările sale s-au apreciat în timp, nu dolarul s-a depreciat.
Ambii ar avea dreptate în felul lor. Dar trebuie să remarcăm că, în timp ce masa monetară a SUA a crescut cam de 4 ori din 1997 încoace, Picasso n-a mai pictat nimic de la moartea sa, survenită în 1973. La „masa artistică” a lui Picasso nu s-au adăugat între timp decât câteva lucrări anterior necunoscute, descoperite după decesul artistului.
Ceea ce dă un sens nou expresiei bine cunoscute „un artist bun este un artist mort”. Opera unui artist dispărut este definitivă. Nimic nu se mai poate adăuga la ea. În consecință, nimic nu mai poate afecta raritatea bunurilor deținute de colecționari. Nu degeaba investiția în artă clasică este comparată cu cea în aur. Iar afirmația e valabilă atât din punct de vedere cultural, cât și financiar.
