Bărbăția politică și emascularea lui Băsescu Traian

Colcăiala frustrărilor din interiorul lui Traian Băsescu a fost auzită încă de la debutul său în politică. Pe când pe Petre Roman îl numea Dumnezeul său pe pământ, șuiera printre dinți că el, unul, nu e crescut în Primăverii. Lui Adrian Năstase îi trimitea aluzii la homosexualitate pentru a combate afirmația primului că ministrul Transporturilor și-a făcut lectura pe vapor. Complexul cheliei a determinat păstrarea cu obstinență a unei hidoase suvițe care a făcut înconjurul agențiilor de presă, centrându-se în fotografiile făcute la intrarea în reședința oficială a premierului britanic din 10 Downing Street, în bătaia vântului, ca rochia lui Marilyn Monroe, înainte de a-și da obștescul sf ârșit pentru omorârea din culpă a oricărei alte știri legate de vizita lui Băsescu la Londra.

Tuturor acestor frustrări, Băsescu Traian a încercat să le contrapună un mit: acela al marelui bărbat politic. Teza bărbăției a fost invocată atât de des de el, încât a ajuns malformată până în zilele noastre. Când, iată, cei care au mai rămas să-l vadă ,,bărbat” pe Băsescu Traian, fac apel ba să iasă de sub masă (cazul doamnei Udrea), ba să vină la un pahar de whisky pentru a spune adevărul (Marian Căpățână, zilele trecute). Cel puțin în cazul doamnei Udrea avem un răspuns: marele bărbat politic a ieșit de sub masă (acolo declara că se simte bine în sânul familiei pe când proteja¬ta sa era arestată) și de atunci mârâie ca un pechinez de sub macrameurile feței de masă la Kovesi-Coldea-Stanciu.

Conceptul bărbăției în epoca Băsescu a fost asociat din cauza acestui individ cu mârlănia, cu scandalul, cu capul în gură servit arabului din Crângași – incident pe care tot doamna Udrea l-a scos pe nas românilor arătând că pe acest Băsescu l-au votat -, cu înjurarea sindicatelor pe treptele ministerului, apoi cu abuzurile și dictatura mandatelor prezidențiale.

Adversarii lui au fost supuși acestei unități de măsură: Crin Antonescu trimis la coafor, Ponta umilit pentru tinerețe, iar publicul însetat a aplaudat de multe ori. Ocuparea primei scene politice acum de către un Klaus Iohannis, un Călin Popescu Tăriceanu, un Mircea Diaconu, un Daniel Barbu e un respiro în care poate vom căuta să aflăm care e modelul de bărbat politic pentru noi: cel care își bate nevasta și duce zilele la birtul din sat în conflicte spumoase cu vecinii sau cel care muncește, e serios, hrănește familia, a dus războaiele de independență ale acestui neam din străbunic în tată și clădește cu răspundere viitorul copiilor lui? Suntem capabili să-l iertăm că e cam anost?