Blasfemia lui Klaus Iohannis

Nu sunt prea multe lucruri bune de spus despre alocuțiunea cu care a găsit de cuviință președintele Klaus Iohannis să vină, astăzi, în fața celor două Camere ale Parlamentului României. O alocuțiune de un populism găunos, în care a aruncat vina pentru starea de tensiune prelungită pe care el însuși a încurajat-o, atât prin participarea la manifestația neautorizată de acum aproape două săptămâni, cât și prin repetatele mesaje în care a atacat guvernul constituit în temeiul rezultatelor alegerilor din 11 decembrie. Alegeri câștigate de PSD și ALDE, partide cărora ( cât mai) vremelnicul sper, chiriaș din Dealul Cotrocenilor le-a declarat război total. Partidelor și liderilor lor.

Nu mi s-a părut și cu atât mai puțin nu mi se pare,tocmai acum, de mare mirare faptul că președintele Klaus Iohannis a confiscat și manipulează, în interes propriu sau de grup, acțiunile prin care un număr important de români își exprimă protestul față de modul greșit în care ministerul justiției și executivul au înțeles săi promoveze ,,pe repede înainte’’ inițiative legislative de majoră importanță. De mirare ar fi fost să nu o facă! Așa după cum nu mi se pare surprinzător nici faptul că, în filipica de azi, Klaus Iohannis nu dat națiunii un semnal clar, responsabil că ar dori să își exercite calitatea de mediator pe care i-o conferă Constituția, avansând o soluție democratică, realistă, pentru dezamorsarea crizei. Sau,măcar, o variantă de lucru, care, după asta, să fie discutată cu partidele, cu societatea civilă, cu mediul academic. Nu a făcut-o și, în acest fel, a lăsat deschisă calea continuării și a escaladării conflictelor. Situație care, în condițiile în care președintele Klaus Iohannis nu este în stare sau, mai corect, nu vrea să își exercite calitatea de arbitru,ar putea duce la un arbitraj internațional. Eventualitate pe care Ioan Ghișe a pus-o în discuție, azi, la emisiunea ,,100 de minute’’ difuzată pe postul Antena 3, evocând, în acest context, Diktatul de la Viena, din 1940- numit, și acesta, ,,arbitraj’’-, prin care Transilvania ne-a fost răpită în mod criminal.

Ajunși aici, la această însângerată pagină de istorie, am, cred, un motiv mai mult pentru care să pun în discuție blasfemia pe care a comis-o cetățeanul român, Klaus Iohannis, atunci când a atacat actuala coaliție de guvernare cu aceste vorbe:,,Pohta ce ați pohtit, grija ce ați avut-o se vede că nu a fost ce a declarat în campanie’’.

Trebuie să fii un ins de o uriașă incultură sau, mai grav, unul care , în mod voit, profanează Istoria noastră, pentru ca să ignori că în versiunea lor adevărată - ,,Pohta ce-am pohtit’’- aceste vorbe sunt însuși crezul sacru pentru care a luptat și s-a jertfit Mihai Viteazul, Domnitorul Primei Uniri a celor Trei Țări Române:,,Și hotaru Ardealului. Pohta ce am pohtit. Moldova, Țara Românească’’.

O spun deschis, cu toată mânia și revolta: o asemenea mai mult decât nesăbuită încercare de a parafraza - de fapt, a pângări!- crezul lui Mihai Viteazul pentru a-ți plăti meschine polițe politicianiste, nu poate fi, sub nici o formă, tolerată, cu atât mai puțin, iertată. Nici unuia dintre noi, trăitorii pe aceste meleaguri și, cu atât mai puțin, celui care (încă!) este Președintele României- lui Klaus Iohannis! Cel care, și azi,așa cum a făcut-o, de neiertat de multe ori, în ultimele săptămâni, a incitat, mai pe față sau mai pe furiș, la ură, la intoleranță și la dezbinare între românii și neromânii trăitori pe aceste meleaguri. Ce crezământ mai pot avea atunci declamațiile sale cum că ar fi dorit să vorbească în fața parlamentarilor despre Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie sau despre un așa-zis proiect de țară?... Nici-una, dar absolut nici-una!

Nu îmi fac, din păcate, mari iluzii că o asemenea cutremurătoare blasfemie va fi cercetată de către factorii îndrituiți prin lege. În acest caz, să nu ne mai mirăm, mâine-poimâine, de ce ar putea să ne mai facă un asemenea personaj!…