x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cărțile dinaintea pușcăriei

Cărțile dinaintea pușcăriei

de Sabina Iosub    |    24 Apr 2017   •   08:10
Cărțile dinaintea pușcăriei

"A glimpse of"… Cei care citesc presa americană se lovesc des de expresia asta atunci când e vorba de memoria ori memoriile cuiva important la un moment dat. În românește ar suna ceva de genul "o scurtă privire dincolo de cortină". N-am scapat de senzația lui "a glimpse of" după ce am pus cap la cap cele 180 de mii de semne ale episoadelor "Noi suntem statul". Andronic scrie mult, spune puține și, mai ales, dă senzația că spune puține nu pentru că nu știe, ci pentru că nu vrea. Încă!

De ani de zile vorbim despre cărțile scrise în închisoare. Unii au scris pentru că-i ajuta legea, alții au scris - și au continuat să o facă chiar și după ce Prună le-a anulat acest drept - pentru că asta au făcut și înainte de condamnări, scrisul fiind doza de lor de libertate. Andronic, inculpat în două dosare penale, lansează acum un nou trend: cartea dinaintea pușcăriei!

Supraviețuitor în jocul media-politic, fostul jurnalist și-a calculat bine episoadele care vor urma. Ce speră, știe doar el. Mă rog, treaba lui, strategia lui. Întrebarea este ce se întâmplă în plan politic și juridic cu scrierile lui. Sigur, e imposibil să întoarcem calendarul și să o luăm de la capăt din decembrie 2009. Poveștile conțin însă suficiente "indicii temeinice" că în acea noapte s-au petrecut lucruri nu tocmai în regulă. Hai să fim serioși, s-au făcut dosare penale din denunțuri mai subțiri. Deocamdată, doar Parlamentul s-a sesizat și a înființat o comisie de anchetă. O comisie, vorba unui reputat jurist, care luptă cu săbii de hârtie din moment ce ancheta parlamentară nu are nicio putere în plan juridic.

Și totuși, mai există o variantă. Legea spune că activitatea unei comisii parlamentare de anchetă încetează atunci când pe aceeași temă se sesizează un procuror. De regulă, tactica a fost folosită pentru a îngropa scandaluri, însă acum, după ce mai multe personaje vor începe să scrie capitole din "cartea dinaintea pușcăriei" - cum se aude -, niciun parchet nu-și permite așa ceva.

×