Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cine a contractat un credit ipotecar pentru a-şi cumpăra o locuinţă trebuie să fie conştient că şi-a luat casă, nu ciocolată. La un credit ipotecar, ratele se întind pe o perioadă de 20 până la 30 de ani. E o mare responsabilitate şi, de ce să n-o recunoaştem, o mare povară. Cei care se înhamă la ea trebuie sau ar trebui să o facă conştienţi de dimensiunile ei şi de riscurile implicate. Şi aici nu e vorba doar de riscul valutar sau de cel de dobândă.
Multe se pot întâmpla timp de două sau trei decenii. Salariile pot scădea. Locul de muncă poate fi pierdut. Bolile sau accidentele pot afecta capacitatea de muncă şi veniturile debitorilor. Oricând pot apărea probleme neprevăzute şi cheltuieli neplanificate. Nu totul poate cădea în sarcina şi responsabilitatea băncilor şi a autorităţilor.
La toate astea se adaugă obsesia nesănătoasă şi persistentă a românilor de a fi proprietari pe imobilul în care locuiesc. În primii ani de după comunism, pornirea era firească. Redescopeream gustul proprietăţii private după atâţia ani de colectivism. La 25 de ani de la prăbuşirea comunismului, însă, ar fi cazul să redescoperim pragmatismul, una dintre principalele virtuţi ale unei economii de piaţă. Deocamdată n-am făcut-o. România are în continuare una dintre cele mai mari ponderi din Europa ale locuinţelor ocupate de proprietari în totalul unităţilor locative: 96,6%. în Germania, ponderea este de doar 53,3%, iar în Elveţia, patria CHF – de 43,9%. Până şi bulgarii sunt mai maturi: 87,4%.
A-ţi bloca timp de 20-30 de ani o bună parte din venituri într-o casă este ceva ce ar trebui să facă în proporţie covârşitoare investitorii de meserie, nu oamenii obişnuiţi, care nu fac decât să locuiască în apartamentele cumpărate pe datorie. Aceştia ar trebui să stea cu chirie. Nu doar că nu e nici o ruşine: e o decizie extrem de logică din punct de vedere economic ce poate “hrăni” piaţa de capital. Ca să nu ajungi după aceea, când din diverse cauze nu mai poţi plăti rata la bancă, să ceri să fii salvat de stat şi de bănci, adică de contribuabili şi de cei care economisesc.
