Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
BNR a redus dobânda-cheie, ceea ce m-a făcut să mă gândesc brusc la CDS-uri, declinul investiţiilor directe şi convergenţa nominală necesară integrării în zora euro. “Popular” CDS-urile (Credit Default Swap) sunt considerate o asigurare împotriva falimentului unei ţări. Dar după “cutremurul” din Grecia şi “replica” din Cipru au încetat să mai fie căutate. De ce? Băncile şi investitorii care s-au asigurat au văzut că rămân de pe urma grecilor continentali şi insulari cu pierderi pe care nu şi le pot recupera pentru că Troica FMI-UE-BCE a avut grijă ca cele două state să nu se declare în faliment. Totuşi, într-o anumită măsură este şi vina investitorilor. Dacă în locul CDS-urilor ei ar fi ales TRS-urile (Total Return Swap) ar fi scăpat. TRS-urile sunt produse care te asigură împotriva pierderii de pe urma unei anumite emisiuni de obligaţiuni, înscrisă clar într-un contract, nu de faliment în general, precum CDS-urile.
Dar oricum ar fi, decredibilizarea CDS-urilor face să nu mai existe un instrument de apărare împotriva riscului sistemic. Iar fără niciun semnal tras de pieţe, economiile se pot bloca fără preaviz. Şi, mai departe, în condiţiile în care nu e comensurat riscul, nu se mai apucă nimeni să investească în economie. Toată lumea stă cu banii în bancă pentru că pierde mai puţin.
Fireşte că România poate fi utilizată lejer ca studiu de caz. CDS-urile noastre se plaseză sub 2%, de la peste 6% în 2009. Dar asta nu pentru că riscurile sistemice ar fi semnificativ reduse, ci fiindcă instrumentul a căzut în desuetudine după criza “frăţească” Grecia - Cipru. În mod normal, când se formează dobânzile pe o anumită piaţă, la inflaţie se adaugă o marjă de risc echivalentă cu valoarea CDS-urilor, pentru a feri economisirile de risc sistemic. La noi, în România, dobânzile sunt ceva mai mari decât inflaţia şi CDS-urile, dar asta în condiţiile în care ultimul instrument e lipsit de relevanţă din punct de vedere al dimensiunii.
Însă, în ciuda acestui context vădit dezavantajos, oamenii tot stau cu banii în bănci, în loc să-i investească în economie. Vă închipuiţi cât de ostil e mediul economic, cât de nocivă a fost majorarea de taxe şi contribuţii în plină criză şi cât de diferită e percepţia participanţilor direcţi la piaţă asupra riscului sistemic faţă de ce arată CDS-urile?
E clar. Atât timp cât nu ai o evaluare a riscului sistemic, pe care să ţi-o asumi prin intermediul dobânzii de politică monetară, e imposibil să generezi încredere. Iar dacă aducem mai departe vorba de Turcia, model care-i place premierului Ponta, aici oamenii de afaceri n-au fost deranjaţi de dobânzile mari pentru că mediul economic a fost bun. Ba, Turcia, dacă ne amintit bine, a funcţionat cu dobânzi de 60% timp de două decenii, şi a reuşit, din ce a produs, să plătească o datorie semnificativă către FMI. Ceea ce ne arată că dimensiunea dobânzilor practicate pe o piaţă e irelevantă în condiţiile în care mediul economic se dovedeşte stimulativ din punct de vedere al economisirii şi investiţiilor.
