Cenzură în filmul cu un patron prea amic cu muncitorul

Vrerea de nediscutat a ştabilor cei mai mari ai comunismului se executa fără crâcnire, când se devia cu câţiva centimetri de la scenariul aprobat. În stilul de pumn în masă şi nicio silabă de opoziţie, Gheorghiu- Dej pur şi simplu nu aproba demararea unui film dacă tema nu era sută la sută proletară. Aşa au apărut filme cu greve muncitoreşti gen „Lupeni” şi era o secetă de filme istorice cu domnitori români temerari, ca să nu se supere Moscova că reprezentăm un neam eroic, cu genă latină. Şi-a dorit fiica preferată a lui Dej, Lica Gheorghiu, să fie star de cinema, iar numărul unu comunist a poruncit să se facă filmul „Tudor” cu Lica în rol principal feminin, chiar dacă aceasta era zero la talent actoricesc. Ceauşeştii făceau mai mult circ, le puneau în cap o salată regizorilor care aveau scăpări de la linia partidului, aveau loc şedinţe cu zbierete şi realizatorii în greşeală erau măturaţi.

Cunoscutul regizor Andrei Blaier n-a aşteptat să fie dat afară, ci şi-a dat el demisia când Ceauşeştii i-au făcut scandal pentru o nuanţă din serialul de televiziune „Lumini şi umbre”. Serialul regizat de Blaier era gustat de multă lume, adunase mari actori, Mitică Popescu, Ilarion Ciobanu, Adrian Pintea, debuta Florin Călinescu, era o frescă interesantă a perioadei dinainte de al Doilea Război Mondial. Însă, când se depăşise jumătate din episoade, Ceauşeştii se enervează văzând o scevenţă care infirma cum că patronii capitalişti sunt nişte fiare, că nu se gândesc decât cum să sugă vlaga poporului pentru îmbogăţirea lor. În episodul respectiv, patronul unei fabrici vine la poarta meşterului dintr-o margine de Bucureşti, era ziua lui, şi îi dă cadou un ceas. Să turbeze Ceauşeştii, cum să fie o legătură amicală între un capitalist fără inimă şi un muncitor destoinic? Au cerut infirmarea acestui gest prin modificarea scenariului. Regizorul Andrei Blaier n-a acceptat şi-a prezentat demisia. Continuarea serialului „Lumini şi umbre” a fost făcută, pe rând, de alţi regizori. Uneori, activiştii cu cenzura erau ironizaţi de actori, care nu suportau să întruchipeze personaje de comunişti fără nici un defect, cu nod simetric la cravată, cu şapcă proletară, cu cărarea ireproşabilă la păr, personaje ridicole, de material plastic.

Papaiani juca într-un film cu un fiu al satului devenit licenţiat la Facultatea de Agricultură, care se reîntoarce în sat să conducă CAP-ul. Papaiani rupe pe ascuns un nasture de la sacoul cu care se prezenta la preşedintele CAP, dă un aer de normal, îl înlocuieşte cu un ac de siguranţă. Politrucii observă improvizaţia la avanpremiera de omologare a filmului şi dictează să se refacă scena cu nasturele la locul lui pe haină: „Cum să râdă capitaliştii de noi?”. Papaiani găseşte replica deşteaptă: „Ba ne vor aprecia capitaliştii, că avem multe fabrici de ace de siguranţă, mai tehnologizate decât cele de nasturi!”.