x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cine vă aprinsese inima, domnule Rus?

Cine vă aprinsese inima, domnule Rus?

de Florin Condurateanu    |    12 Iun 2015   •   07:19

Apropo de curve, domnule ministru Ioan Rus, doar vă zgândărim un pic memoria pentru că prea aţi umilit bietele românce şi pe copiii care plâng de dorul lor, despărţiţi de oceane şi bucăţi de continente. Aţi dovedit că aveţi ochi alunecoşi şi inimă zburdalnică când ambiţiile dumneavoastră de mărire politică vă aduseseră acum ceva ani la Bucureşti. V-a luat foc inima, dar tare, de n-o stingeau nici pompierii după o femeie arătoasă şi capricioasă, sexi de-i sărea foliculina şi prin urechi. Bârfea lumea că tânăra apărută pe copertele revistelor care nu acceptau prea multe haine vă răsucise mintea şi nu ştiaţi cum să-i monopolizaţi interesul. Nu era domnişoara chiar gătită cu o cunună de... lauri ai cuminţeniei, chit că purta numele din femininul de la lauri, dar dumneavoastră eraţi furat de şerpuirile trupului irezistibilei domnişoare. Iar diva se alinta declarând pe la televiziuni că aveţi un semn din naştere în zonele ascunse. Mare scofală în politică n-aţi făcut, domnule Rus, şef al PSD Cluj, la alegerile de primar de acum aproape 20 de ani dumneavoastră aţi cucerit 4 procente, iar adversarul Funar vreo 80. În Ardeal, mai la vale de sfântul mormânt al lui Avram Iancu, la o sărbătoare, am zărit un copilaş de-o şchioapă, un băieţel frumos cu clop, cu ie şi brâu tricolor, l-am întrebat la microfon dacă mama lui l-a îmbrăcat aşa frumos. Prichindelul a răspuns: „Mama a murit de cancer, iar tata n-a avut bani să vină la înmormântare din Spania”. Cine-i curva şi cine-i golanul, domnule Rus?
 

×