Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Banca Centrală Europeană (BCE) atrăgea, la un moment dat, atenţia asupra turbulenţelor cu care se confruntă pieţele internaţionale, vorbea de problema creditelor neperformante, dar şi de rezistenţa manifestată la soluţionarea acestor chestiuni. Din păcate însă, BCE a discutat doar de efecte, fără a se opri asupra cauzelor. Or, în spatele stabilităţii preţurilor s-a ascuns corupţia, care a fost întreţinută cu taxe majorate, în special accize la tutun şi carburanţi.
Cu alte cuvinte, se vede cum politicienii care au supraîndatorat statele vor să iasă curaţi din această încercare, în schimb devin neperformante creditele unei populaţii suprafiscalizate. Iar BCE prezintă asta ca pe o incapacitate a menajelor de a-şi restructura cheltuielile, şi nu că societatea ar fi erodată de corupţie.
Iată o secvenţă, care se observă foarte bine şi în România. Şi cu această ocazie, mai merită amintit încă o dată ce lipseşte din discurs: populaţia se supraîndatorează şi e suprataxată ca să se „albească” corupţia politică.
Dar haideţi să detaliem problematica prezentată până la acest punct, făcând precizarea că masa monetară creşte lent când dezvoltarea unei societăţi e sinergică. Există spor natural, masa bănească se majorează pentru a intermedia schimburi mai mari şi preţul activelor e cvasiconstant.
Atunci când te întinzi însă mai mult decât îţi permite plapuma, când iei cu iresponsabilitate din potenţialul viitorului, cu credit, se produc bule la nivelul activelor, care sunt corectate ulterior cu hazard moral şi selecţie adversă.
Preţul activelor e susținut de Prima Casă, Programul Rabla sau relaxarea cantitativă (QE).
Numai că acestea sunt metode pompieristice de a rezolva problema, pentru că în cazul „helicopter money”, banii nu prea ajung la populaţie, fiindcă nu prea există instrumente. Mai clar zis, e afectat rolul banilor de a mijloci schimbul, şi atunci oamenii îşi achită cu greutate datoriile, ba chiar intră în incapacitate de plată. Cine încearcă să facă să ajungă banii la populaţie prin credit, în locul nivelului de trai, nu prea are sorţi de izbândă. Puterea de cumpărare nu e echivalentă cu puterea de cheltuire. Iar a spune că e vina populaţiei că nu se restructurează, când de fapt cea care este rezistentă la reformă e clasa politică, reprezintă lipsă de democraţie.
