Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Editorialiştii au obiceiul să monologheze. Consider totuşi că uneori şi ei pot avea curiozităţi pe care nu le pot desluşi de unii singuri, cum ar fi, de pildă, de ce nu-s cotate bănci româneşti la Bursă (cu trei excepţii). Pentru clarificarea acestei chestiuni, mi-am propus să vă reproduc o discuţie cu profesorul universitar Bogdan Glăvan
I.B.: Atunci când sunt întrebaţi de ce cele mai multe bănci româneşti nu-s cotate la bursă, bancherii răspund că sunt membre ale unui grup internaţional şi că e listată banca-mamă. Totuşi în situaţia în care băncile rămân din ce în ce mai mult la mâna pieţei autohtone în ceea ce priveşte procurarea de resurse nu e logic să se ia în calcul potenţiale listări pe piaţa românească?
B.G.: În absenţa cotării la bursă nu avem nici un indiciu al valorii de piaţă al respectivei afaceri bancare din România. Aşadar, argumentul adus de bancheri e greşit, deoarece absenţa valorilor de piaţă pe componentele unui conglomerat nu face decât să îngreuneze determinarea acestei valori la nivelul întregului grup. În esenţă, aici e vorba de ceea ce ce economiştii numesc “problema calculului economic”. Cu cât avem mai puţine pieţe şi valori de piaţă, cu atât devine mai dificil să calculăm profiturile/pierderile. La limită, dacă întreaga economie ar aparţine unei singure firme (sau a statului), calculul economic ar fi imposibil.
I.B.: Se poate spune că băncile au un rol social? De ce cumpărătorii de bonduri sunt lăsaţi să dea faliment când nu--şi încaseze creanţele, iar băncile - nu, când acumulează o cantitate-record de credite neperformante?
B.G.: Orice producător are un rol social, fiindcă e integrat în diviziunea socială a muncii. Sensul întrebării este dacă nu cumva vânzătorii de credite au o responsabilitate aparte? Nu cred. Am putea atribui producătorilor de carne sau lapte o responsabilitate incomparabil mai mare, dar acest lucru nu se întâmplă şi cred că din motive pur politice. Falimentul băncilor e prevenit deoarece majoritatea politicienilor şi schemele populiste ale statului, precum sistemul de pensii, depind de ele. Aşa trebuie interpretată expresia “too big to fail”.
Menţionez că în 1928 erau cotate la Bursa de Efecte, Acţiuni şi Schimb Bucureşti 45 de bănci, care realizau cel mai mare volum de tranzacţii de pe piaţa de capital (46,93%). Cele mai importante erau: Banca Comercială Română, Banca Naţională a României, Banca Agricolă, Banca Românească, Albina, Marmorosch Blank, Casa de Economii Sibiu, Banca Centrală din Ploieşti, Banca Dacia Traiana, Banca Cerealiştilor, Banca Pieţei, Societatea Anonimă Economia din Focşani, Banca Viticolă din Odobeşti, Frăţia Focşani, Banca Podgoria, Banca Putnei, Banca de Scont, Banca de Devize şi Lombard, Banca de Industrie şi Comerţ, Bank of Roumania, Banca Comercială Italiană şi Română, Banca Minelor, Societatea Naţională Creditul Industrial, Casa Rurală, Banca Carpaţilor, Banca Colentina, Banca de Credit Român, Banca Danubiana, Banca Fortuna, Banca Franco-Română, Banca Moldova, Banca Sindicatului Agricol Brăila, Banca D. Stambuliu & Co, Banca Ţărănească, Banca Urbană.
